Dupa ce a preferat sa taca luni in sir, consiliul Moldova Agroindbank atentioneaza opinia publica si organele competente asupra faptului blocarii accesului la informatie cu privire la schimbarile ce s-au produs in structura actionariatului bancii, si anume - cele ce vizeaza deposedarea extrabursiera, abuziva, de actiuni a actionarilor bancii, scrie Adevarul.md.
Dupa luni de tacere suspecta actuala administratie a Moldova Agroindbank si-a dat seama ca risca sa piarda controlul asupra institutiei si incearca sa blocheze preluarea controlului de un alt grup de actionari. Acum incearca sa apeleze la opinia publica si constata ca acum si ea se confrunta cu lipsa de informatie despre ce se intampla, scrie Adevarul.md.
"Blocarea accesului la informatie, lipsa informatiei operative necesare pentru o reactionare prompta si adecvata, de facto s-a soldat cu scoaterea fortata a bancii si a unor actionari ai ei „in afara campului legal”, fapt care ii priveaza de dreptul constitutional si posibilitatile legale de a se apara in mod deplin in vederea depasirii acestui status-quo in structura actionariatului“, se spune intr-un comunicat al MAIB.
Totodata Consiliul Moldova Agroindbank sustine ca "atacul care se deruleaza incepand cu luna februarie 2013 asupra bancii, organelor de conducere ale acesteia, precum si actionarilor, a fost posibil urmare a actiunilor frauduloase din partea unui grup de persoane care actioneaza concertat, fiind sustinut de catre unele persoane cu functii de raspundere din organele de stat (administrative si judiciare), precum si de catre Registratorul, asa numit, „independent".
"Prin caracterul lor odios si ilegal, aceste actiuni reprezinta un precedent alarmant, iar prin scopul tintit - de a monopoliza piata financiar-bancara din Republica Moldova - se pot solda cu un dezastru în domeniu si cu consecinte negative profunde pentru situatia social-economica din tara. Pentru a evita acest scenariu deprimant, Moldova Agroindbank solicita angajamentul tuturor institutiilor de resort responsabile, inclusiv Comisiei Nationale a Pietei Financiare si institutiilor judiciare, in vederea deblocarii imediate a accesului la informatie cu privire la shimbarile in structura actionariatului, precum si deblocarii procesului de transmitere a Registrului actionarilor bancii la alt registrator, selectat de banca, transparent, corect si cu adevarat - independent“, se mentioneaza in comunicatul MAIB.
In acelasi timp noii actionari au difuzat si ei mai multe informatii contradictorii în presa. Astfel compania Diarstamia Management din Cipru sustine ca toate declaratiile administratiei MAIB ce tin de pretinsul atac raider sunt nefondate si induc societatea in eroare.
Intr-un comunicat de presa, noii proprietari solicita institutiilor de drept, dar si conducerii tarii sa nu se lase influentati de declaratiile conducerii Moldova Agroindbank. Potrivit unor surse in spatele celor sapte companii ce au ajuns sa detine peste 30% din actiunile MAIB ar sta o grupare financiara din Rusia, iar intermediar este unul dintre cei mai cunoscuti specialisti in astfel de operatiuni din Republica Moldova.


