Liderul Partidului SOR, Ilan Sor, spune ca regimul Sandu-PAS se teme de victoria Partidului SOR la alegerile din Gagauzia si face tot posibilul si imposibilul pentru a o elimina din cursa electorala pe Evghenia Gutul, candidatul formatiunii pentru functia de bascan. 

Intr-o postare pe Facebook, Ilan Sor a venit cu o reactie, dupa ce ofiterii CNA, INI si procurorii anticoruptie, au desfasurat perchezitii la stafful de campanie al Evgheniei Gutul.

„Pe ultima suta de metri, in ajunul celui de-al doilea tur al alegerilor din Gagauzia, acestia fac tot posibilul si imposibilul sa o elimine din cursa pe Evghenia Gutul, candidatul Partidului „SOR” pentru functia de bascan. Sambata, cu noaptea in cap, si-au trimis mascatii la stafful de campanie al candidatului nostru, in speranta sa ne puna in carca noi acuzatii nefondate si aberante. Acestia cauta acul in carul cu fan, dar ii asigur ca nu vor gasi nimic, deoarece toate actiunile noastre sunt legale si corespund normelor Republicii Moldova si ale UTA Gagauzia”, precizeaza Ilan Sor. 

Prin urmare, liderul Partidului SOR sustine ca formatiunea sa nu va ceda presiunilor si ca gagauzii vor iesi invingatori.

Locuitorii Gagauziei sunt asteptati duminica, 14 mai, la cel de-al doilea tur al alegerilor pentru functia de bascan.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.