SPPS va ancheta decizia de a-i acorda paza de stat socialistului Stefan Gatcan. Deputatul a fost pazit timp de aproape jumatate de an din bani publici, serviciul fiindu-i acordat vara trecuta, cand acesta a incercat sa plece de la PSRM. Gatcan spune ca nu este problema lui si ca a avut paza pentru ca el si familia sa erau in pericol.
Serviciul Protectie si Paza de Stat a initiat o ancheta interna in cadrul careia se va cerceta in ce conditii deputatului socialist, Stefan Gatcan i-a fost acordata protectie. In comunicatul emis de SPPS se arata ca decizia de a-i oferi paza este una dubioasa. Contactat telefonic, deputatul socialist ne-a spus ca a cerut paza pentru ca era in pericol.
Stefan GATCAN, DEPUTAT PSRM: “In momentul in care eu am considerat, pe data de intai, ca eu am nevoie de paza pentru a proteja familia si integritatea mea, deci atunci am cerut paza de stat pentru a pleca peste hotare.”
Gatcan aminteste astfel de ziua in care a disparut pentru cateva zile, cand nimeni nu stia unde este acesta si se credea ca ar fi sechestrat. Atunci el a postat un mesaj filmat in vie.
Stefan GATCAN, DEPUTAT PSRM: “La revenire in tara serviciile secrete sau alte servicii care au considerat ca este necesar de paza pe un timp oarecare si au facut serviciul care este. Nu a fost o cerere a mea sau un moft sau o dorinta a mea. Dar anchetele care sunt, ce probleme au paza de stat asta sunt probemele dansilor.”
Pe data de 29 iunie, Stefan Gatcan a anuntat ca paraseste PSRM si adera la PRO Moldova, lasand astfel coalitia parlamentara fara majoritate. A doua zi, dupa o sedinta la sediul socialistilor, deputatul a disparut. Ulterior, s-a aflat ca acesta a stat in Romania in acea perioada. Mai tarziu, Gatcan s-a intors in tara si a revenit la sedintele Parlamentului, dar a tot evitat presa si a fost vazut cu paza dupa el. Igor Dodon este cel care i-a acordat paza, motivand ca el este in pericol, fara sa spuna vreodata cine l-ar ameninta. SPPS ne-a anuntat ca Gatcan nu mai beneficiaza de paza de pe data de 14 decembrie. Serviciul Paza si Protectie de Stat sustine ca desfasoara mai multe anchete interne pentru pretinse actiuni ilegale care ar fi admise in perioada anilor 2019-2020.
Printre acestea pentru utilizarea automobilelor de serviciu si a cardurilor de combustibil in scopuri personale, avantajarea unor agenti economici in procedurile de achizitii, inchirierea unor spatii locative in scop personal, dar si favorizarea unor ofiteri de protectie. Totodata, va fi examinata si legalitatea vanzarii in octombrie 2020 a terenului primit de SPPS pentru constructia apartamentelor de serviciu.

