Presedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, reactioneaza la declaratiile facute ieri de Renato Usatii si Vladimir Voronin, in cadrul unor emisiuni, prin care acestia isi propun candidaturile la functia de prim-ministru. 

Publicat:13.01.2021, 15:36

Maia SANDU, PRESEDINTELE REPUBLICII MOLDOVA: ”Cu totii intelegem ca Republica Moldova are nevoie de un guvern serios si cu sprijin sanatos in Parlament ca sa poata sa rezolve problemele mari cu care se confrunta cetatenii. 

Problema cea mare este lipsa sprijinului sanatos din partea majoritatii din Parlament pentru un asemenea Guvern, iar orice nominalizare de prim-ministru acum ar conduce la amanarea alegerilor parlamentare si banuiesc ca si cei care au venit cu aceste propune sper eu ca nu-si doresc ca aceasta amanare sa se produca. 

Asa cum am spus, e nevoie de alegeri anticipate si noi o sa mergem pe calea cea mai scurta si cea mai sigura. Asteptam decizia Curtii Constitutionale privitor la posibilitatea autodizolvarii parlamentului, care la moment ar fi cea mai scurta cale spre declansarea alegerilor anticipate.”

Aseara, Renato Usatii a declarat ca ar dori sa discute cu Maia Sandu, sa-i fie inaintata candidatura la functia de premier. Acesta spune ca ar fi o cale de declansare mai rapida a alegerilor anticipate, fiind sigur ca nu ar obtine voturile necesare.

Tot ieri, Vladimir Voronin a declarat ca ii va cere Maiei Sandu sa-l desemneze pentru functia de prim-ministru.

”Spuneti-i Maiei Sandu sa ma inainteze pe mine la functia de premier si vedeti ce fac eu din toti, si din parlament si din toti. Eu nu mai pot rabda. Sau trebuie sa fac altceva sau trebuie sa-i pun pe ei la lucru”, a declarat Voronin.