Socialistii nu au comentat pana in acest moment decizia Maiei Sandu. Nici cei de la PAS nu ne-au raspuns la apeluri ca sa ne spuna daca vor vota sau nu pentru seful lor de partid. Cei de la PD, dar si Platforma DA s-au aratat indignati ca presedinta nu a pus in discutie acest scenariu la consultari. Ceilalti sustin ca e prea devreme sa spuna cum vor proceda cand Grosu va veni in plen.
Platforma DA sustine ca noul scenariu propus de Maia Sandu este o tentativa de privatizare politica.
Dinu PLANGAU, DEPUTAT PLATFORMA DA: “Desi nu este o candidatura a Platformei Deminitate si Adevar, este a colegilor de la PAS, doamna presedinte a dat prioritate anume acestei candidaturi, dupa parerea mea personala, sub aspectul privatizarii politice, dar e cam scenariul pe care l-a propus Platforma DA acum trei luni.”
Liderul PDM, Pavel Filip a mentionat intr-o postare pe Facebook ca regreta ca Maia Sandu nu a discutat in cadrul consultarilor acest scenariu pe care considera ca presedinta l-a pregatit din timp.
PAVEL FILIP, DEPUTAT PDM: “Partea buna e ca am scapat de un eventual candidat al majoritatii Dodon-Sor. Cat despre noul candidat, nu am inteles inca daca de data aceasta vorbim de un guvern pe bune sau si acum ni se va cere sa nu-l votam.”
Iar Vladimir Cebotari de la Pro Moldova spune ca decizia Maiei Sandu de a inainta o candidatura la functia de prim-ministru este de apreciat. Acesta nu ne-a spus clar daca colegii sai de fractiune il vor vota pe Grosu sau nu.
Vladimir CEBOTARI, DEPUTAT PRO MOLDOVA: “Ne asteptam sa vina cu un program ambitios, exact pregatit pentru masurile de iesire din criza. Sigur ca toate deciziile noastre vor fi luate doar in consultatie cu colegii si dupa ce vom vedea aceste cateva elemente.”
Iar deputata partidului Sor, Marina Tauber, care face parte din platforma Pentru Moldova si care voteaza de rand cu socialistii ne-a spus ca astazi, in cadrul consultarilor cu Maia Sandu nu s-a discutat despre o noua candidatura la functia de prim-ministru.
Marina TAUBER, DEPUTAT PARTIDUL SOR: “Noi nu suntem gata acum sa spunem parerea si pozitia oficiala. Noi vom discuta cu Ilan Sor, cu Platforma Pentru Moldova, cu echipa noastra, vom avea sedinta platformei si vom iesi cu pozitia oficiala cand o sa fim gata. Despre viziunea finala expusa de Maia Sandu dupa toate consultarile a fost aflata de noi cateva minute in urma.”
Am solicitat o reactie din partea deputatilor din partidul socialistilor, insa nimeni nu ne-a raspuns la telefon si nici in spatiul online acestia nu au comentat subiectul.

