Igor Dodon vine cu un ultimatum in adresa Maiei Sandu si ii cere sa desemneze un candidat la functia de prim-ministru pana la intai februarie, cand Parlamentul revine din vacanta. Nu a spus insa ca PSRM va vota candidatura lucru care ar putea duce la amanarea anticipatelor. Serviciul de presa al presedintei ne-a spus ca Maia Sandu isi va anunta pozitia cand revine de la Bruxelles.
Igor DODON, LIDERUL PSRM: “Partidul Socialistilor, cu cea mai mare fractiune, cerem in mod categoric din partea presedintelui desemnarea unei candidaturi la functia de prim-ministrul pana pe data de intai februarie. Aveti doua saptamani sa inaintati un candidat si sa nu spuneti ca nu v-am preintampinat.”
Dodon si-a inceput discursul, in stilul sau, cu o serie de acuzatii la adresa Maiei Sandu, unele din ele, formulate si in campania electorala.
Igor DODON, LIDERUL PSRM: “Ba la Zelenski, ba la Iohanis. Ba va duceti si mancati scoici si midii prin Bruxelles. Apucati-va de lucru, oamenii asteapta rezultat, sunteti presedintele tarii.”
Seful PSRM a declarat ca inactivitatea Parlamentului pentru o perioada de trei luni este inadmisibila. Desi afirma ca socialistii pledeaza pentru alegeri parlamentare anticipate, Igor Dodon nu a vrut sa spuna daca PSRM va vota sau nu pentru o eventuala candidatura la functia de prim-ministru. In cazul in care ar accepta-o asta ar veni in contradictie cu propria pozitie anuntata intrucat ar anula posibilitatea organizarii anticipatelor, daca si cei de la Pentru Moldova ar sustine-o.
Igor DODON, PRESEDINTELE PARTIDULUI SOCIALISTILOR: “Presedintele tarii trebuie sa desemneze un candidat si sa il propuna Parlamentului. Asta nu inseamna ca noi o sa il votam. Cel mai probabil noi nu il vom vota.”
Acesta nu a uitat sa se laude cu vizita neoficiala la Moscova si a tinut sa mentioneze ca a insistat ca Rusia sa ofere Moldovei vaccin anticovid.
Igor DODON, LIDERUL PSRM: “In cadrul unei intrevederi care a avut loc saptamana trecuta cu domnul Kozak am convenit ca Moldova va primi cateva sute de mii de vacinuri rusesti.”
Dodon a criticat-o pe Sandu pentru protestele impotriva Guvernului.
Igor DODON, LIDERUL PSRM: “Presedintele cere demisia Guvernului. Scoate lumea in strada in plina pandemie.”
Pentru ca la final de discurs sa spuna ca va scoate mii de oameni in strada daca Sandu nu da curs ultimatumului.
Igor DODON, LIDERUL PSRM: “Noi ne rezervam dreptul de a intreprinde toate actiunile constitutionale impotriva presedintelui tarii. Inclusiv proteste in masa fata de uzurpatorii puterii de stat in Republica Moldova.”
Dodon a mai spus ca toate fractiunile politice din Parlament sunt chemate la discutii pentru a stabili ce e de facut mai departe. Serviciul de presa al Presedintiei ne-a spus ca Maia Sandu va avea un comentariu la acest subiect miercuri, dupa ce va reveni de la Bruxelles. Anterior, presedinta declara ca nu propune un candidat pentru functia de prim-ministru pentru ca exista riscul ca aceasta sa fie votata.

