Intrebat, in repetate randuri despre geanta plina cu „ceva” pe care Ilan Sor a declarat ca a dus-o de mai multe ori la presedintie, Igor Dodon refuza sa vorbeasca despre aceasta cu presa.
Astazi l-am intrebat, din nou pe Igor Dodon ce era in acea geanta pe care a primit-o de la Ilan Sor, insa acesta s-a aratat deranjat de intrebare si a intors spatele imediat, refuzand sa raspunda.
Igor Dodon: „Alte intrebari nu aveti?”
La inceputul lunii februarie, Sor sustinea ca l-a plimbat pe Dodon cu avioanele sale personale, ca i-a dat bani pentru doua campanii electorale si ca i-a dus mai multe genti pline cu... „ceva”.
Atunci, presedintia comenta ca declaratiile sunt niste provocari.
Mai tarziu, intr-o alta conferinta de presa, deputatul Ilan Sor a spus ca vom afla ce se afla in geanta pe care a fluturat-o „cand in Moldova vor renaste kolhozurile."
Ilan Sor l-a denuntat anterior pe ex-premierul Vlad Filat, spunand ca i-a dat mita in valoare de 250 de milioane de dolari.
In baza depozitiilor sale, Filat a ajuns pentru 9 ani la inchisoare. Sor nu a fost pedepsit in acel dosar, datorita autodenuntului.
In schimb, el a fost condamnat la sapte ani si jumatate de puscarie in prima instanta, pentru ca ar fi obtinut peste 5 miliarde de lei de la Banca de Economii. Sor se declara nevinovat si se plimba in libertate pana cand se va pronunta Curtea de Apel Cahul.
Intr-un an de cand dosarul a ajuns la instanta de la Cahul, amanarile s-au tinut lant.

