Curtea Constitutionala a declarat ca legea care oferea statul special limbii ruse, votata luna trecuta intr-o sedinta nocturna de majoritatea PSRM-Pentru Moldova, este neconstitutionala. Socialistii au spus ca decizia este politica. In timp ce magistratii analizau sesizarea depusa de trei deputati, afara era protest.
Dupa mai bine de 5 ore, timp in care a fost examinta sesizarea depusa de deputatii Dinu Plangau si Maria Ciobanu de la Platforma Da, dar si neafiliatul Octavian Ticu, magistratii Curtii au pronuntat decizia. Legea votata de socialisti impreuna cu cei de la Pentru Moldova, din care fac parte si parlamentarii partidului Sor, a fost declarata neconstitutionala. Socialistii au reactionat imediat. Acestia au criticat decizia, catalogand-o ca fiind una politica.
„Judecatorii Curtii Constitutionale au creat o situatie flagranta care a contribuit la incalcarea drepturilor cetatenilor Republicii Moldova, creand inegalitati si divizand oamenii in functie de limba si etnie. Decizia Curtii Constitutionale va avea cel mai negativ impact asupra procesului de solutionare a problemei transnistrene", se arata in declaratia socialistilor, care au precizat ca vor cere din nou in Parlament adoptarea aceste legi. Totodata au spus ca este nevoie de o reforma care sa limiteze competentele Curtii Constitutionale doar la interpretarea Constitutiei tarii, iar deciziile sa fie la nivel de recomandare.”
In timp ce se defasura sedinta Curtii Constitutionale, afara doua grupuri de persoane protestau.
„- Cerem anularea legilor criminale, adoptate noaptea de banditii PSRM-SOR.”
„- Oamenii acestia provocatori vor, din nou, sa obtina anularea legii cu privire la functionarea limbilor.”
„Limba romana - unica stapana!”
La un moment dat, oamenii din cele doua tabere au inceput sa se imbranceasca, iar politistii au format un cordon intre ei, astfel incat protestele sa nu degenereze in violente.
Manifestantii din partea Partidului politic moldovenesc „Ai nostri”, care scandau pentru ca legea sa ramana in vigoare, au venit cu gurile lipite cu banda adeziva si au adus cu ei pancarte.
„Noi am venit la un protest pasnic si tacut pentru ca noua sa nu ne inchida gura.”
„- Ati fost obligat vreodata sa vorbiti in limba romana?
- Chestia nu este ca eu nu pot vorbi in aceasta limba, dar ca celelalte limbi trebuie sa aiba aceleasi drepturi.
- De ce credeti asa?
- Eu asa cred.”
Iar de cealalta parte a cordonului erau cei care voiau ca legea sa fie anulata.
„Limba rusa trebuie sa fie in afara legii pentru ca minoritatile etnice si asa au destule privilegii.”
„Am venit sa aparam, sa anuleze legile pe care le-au votat pe ascuns socialistii si limba sa stea in capul mesei, limba noastra, nu? Cum asa?”
Modificarile la legea cu privire la functionarea limbilor vorbite pe teritoriul Republicii Moldova au fost votate de catre deputatii PSRM – Pentru Moldova la sedinta nocturna a Parlamentului din 16 decembrie 2020, de la care deputatii din opozitie au plecat in semn de protest.
Proiectul de lege a fost elaborat de un grup de deputati socialisti si prevedea acordarea unui statut special limbii ruse, mai exact institutiile de stat erau obligate sa ofere informatii atat in scris, cat si verbal, in limba rusa, in egala masura cum o fac in limba romana.

