Ceremonia de investitura a Presedintelui Obama, care a avut loc luni, a reusit sa treaca de Colina Capitoliului si a inregistrat adevarate recorduri si in spatiul virtual.

Peste 1 milion de mesaje au fost trimise pe Twitter in timpul evenimentului, printre internauti numarandu-se chiar Malia si Sasha, fiicele Presedintelui.

Cele doua au surprins de mai multe ori, cu telefoanele, momentele de tandrete dintre parintii lor.

Organizarea paradei, discursul, dar si tinuta de bal a Primei Doamne, de un "rosu victorios", asa cum au numit-o utilizatorii, toate acestea au fost subiectul discutiilor pe paginile de socializare.

Mii de vizualizari au strans si imaginile care o infatiseaza pe mezina Sasha, cascand strasnic chiar in timpul discursului tatalui ei.

In plus, ceremonia de investitura din acest an a fost prima care a beneficiat de o aplicatie pentru telefon, care sa ii ajute pe americani sa urmareasca programul evenimentului.