Marian Lupu a anuntat in aceasta dimineata constituirea unui Consiliu National privind reforma organelor de drept. Anuntul a fost facut intr-un briefing tinut la prima ora a diminetii si vine dupa ce anterior, premierul Vlad Filat anunta ca va cere Parlamentului un vot de incredere pentru demararea reformei in justitie.

Potrivit lui Marian Lupu, noua structura va avea un rol consultativ si se va preocupa de una dintre cele mai importante prevederi din programul de guvernare a AIE-2 - justitia. Noul Consiliu se va intruni lunar, iar in componenta sa vor intra parlamentari, juristi, membri ai ONG-urilor de drept, dar si reprezentanti ai principalelor structuri de drept din tara.