Renato Usatîi e pus pe glume la ședința Parlamentului în care urmează să fie votat noul Guvern. Acesta a făcut declarații înainte de ședința Legislativului.
Renato USATÎI, DEPUTAT PARTIDUL NOSTRU: „Să spunem că azi e ziua lui de naștere. Chiar dacă ai o opinie negativă despre o persoană, când ești la ziua lui de naștere sau la mort, nu spui de rău”.
Totodată, acesta a menționat, după părerea lui, că Alexandru Munteanu ar fi trebuit să inițieze discuții cu toate fracțiunile parlamentare, dar șpi cu partidele extraparlamentare: „La noi tot timpul s-a dat cu piciorul în cei care au luat 2, 3 la sută. Dar dacă ei au un ministru mult mai bun decât spre expemplu domnul Perciun la învățământ sau ca domnul Golea la infrastructură. Mai ales că dumnealui de mulți ani nu locuiește în Moldova”.
Astăzi, Alexandru Munteanu se va prezenta în fața deputaților și va ține mai întâi un discurs privind prioritățile guvernului condus de el, după care își va prezenta și echipa de miniștri.
În listă sunt opt nume noi și nouă din Guvernul Recean. Ulterior, noul cabinet de miniștri și programul de guvernare a lui Munteanu vor fi supuse votului. Dacă va obține votul de incredere, noul executiv va fi învestit și cel mai probabil așa se va întâmpla, având în vedere ca PAS, care l-a inaintat pe Munteanu, deține majoritatea în parlament.
Ulterior, premierul împreună cu toți miniștrii vor depune jurământul în fața președintelui Republicii Moldova. Ceremonie preconizată pentru sâmbătă, la Președinție.
