În cadrul ședinței de astăzi a Parlamentului, șocialiștii au cerut audierea ministrul Energiei, Dorin Junghietu, fapt care a creat o situație tensionată și replici acide între deputatul PSRM, Grigore Novac și deputatul PAS, Radu Marian.

Petru BURDUJA, DEPUTAT AL FRACȚIUNII COMUNIȘTILOR ȘI SOCIALIȘTILOR:„Cerem audierea lui Dorin Junghietu cu referire la black-out-ul care a avut loc la 31 ianuarie, la darea în explotare a liniei Vulcănești, dar și a motorinei neconforme care a ajuns pe piața Republicii Moldova, dar și a tarifelor”.

În replică, deputatul Marian Radu a spus că încă mulți deputați nu înțeleg că pana de curent din Moldova, care a avut loc la data de 31 ianuarie s-a întâmplat din cauza atacurilor în Ucraina.

Radu MARIAN, DEPUTAT PAS:„Această pană de curent regională a fost cauzată în primul rând de bombardamentele rusești care au ridicat presiunea asupra infrastructurii energetice din Ucraina și, desigur, condițiile meteo nefavorabile. Energeticienii noștri au rezolvat situația în câteva ore. Despre Linia Chișinău-Vulcănești sunteți ultimii care puteți să aveți pretenții la acest subiect, pentru că nu ați ridicat niciun deget cei care ați fost la guvernare din anii 2000. Acum se fac teste și o să fie pusă în funcțiune după ce se îmbunătățesc condițiile meteo”.

Ulterior, deputatul Grigore Novac a venit cu un comentariu la replica lui Radu Marian:

Grigore NOVAC, DEPUTAT AL FRACȚIUNII COMUNIȘTILOR ȘI SOCIALIȘTILOR: „Bombardamentele nu au nici o treabă, ele au loc în capul vostru. Din cauza la motorina neconformă de la stațiile peco, s-au umplut autoservice-urile cu mașini. Vă sfătuiesc să analizați situațiile de pe social-media, și asta tot din cauza voastră că în anul 2022 ați anulat acele verificări sub pretextul că nu sunt necesare că vine din UE. Iată s-a dovedit că este necesar. Trebuie discuții serioase pe această temă și trebuie de revenit la aceste verificări”.

Inițiativa de a fi auditat Dorin Junghietu nu a întrunit numărul necesar de voturi.

Pe 31 ianuarie, sute de mii de consumatori din peste 200 de localități din diferite regiuni ale țării au rămas fără lumină. După mai bine de cinci ore, majoritatea consumatorilor au fost reconectați.

Citeste si : Sute de mii de consumatori din peste 200 de localități din diferite regiuni ale țării au rămas fără lumină. După mai bine de cinci ore, majoritatea consumatorilor au fost reconectați - VIDEO