Republica Moldova și Fondul Monetar Internațional au ajuns la un acord privind un nou program de cooperare pentru următorii trei ani. Anunțul a fost făcut de prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, în cadrul ședinței de Guvern de astăzi.

Potrivit premierului, reprezentanții guvernului au avut, în această dimineață, o ședință de concluzionare cu misiunea Fondului Monetar Internațional, care s-a aflat la Chișinău timp de aproape două săptămâni. Oficialul a precizat că înțelegerea dintre cele două părți arată că autoritățile de la Chișinău și FMI au aceeași viziune privind direcția economică a țării.

Alexandru MUNTEANU, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA: „Spus mai simplu, asta înseamnă că Republica Moldova și Fondul Monetar Internațional sunt pe aceeași lungime de undă, în ceea ce privește direcția economică a țării. Au fost depășite careva neconcordanțe tehnice și există o înțelegere comună privind reformele, ritmul și prioritățile următoarei perioade”.

Premierul a explicat că, în vocabularul FMI, această înțelegere poartă denumirea de „staff-level agreement” și reprezintă rezultatul unor negocieri și al unui efort comun, nu o simplă formalitate. Potrivit acestuia, acordul este și un semnal de încredere din partea partenerilor internaționali față de echipa guvernamentală și direcția economică urmată de Republica Moldova, în contextul provocărilor externe.

Alexandru MUNTEANU, PRIM-MINISTRUL REPUBLICII MOLDOVA:  „Pentru noi este un semnal clar că partenerii internaționali consideră că Republica Moldova, în primul rând, are o echipă profesională, știe ce face și se mișcă într-o direcție corectă, într-un ritm bun, chiar atunci când circumstanțele externe rămân foarte complicate. Următorul pas este aprobarea acordului de către Consiliul de directori, al Fondului Monetar Internațional”.

Tranșa importantă de finanțare de la FMI în 2025

Republica Moldova a ratat anul trecut o tranșă importantă de finanțare din partea Fondului Monetar Internațional, în valoare de aproape 3 miliarde de lei. Atunci, experții economici au susținut că fondurile nu au fost debursate din cauza relațiilor tot mai reci dintre autoritățile de la Chișinău și FMI, dar și a gestionării deficitare a banilor publici. În timp ce analiștii au avertizat asupra riscului unei crize de încredere, Guvernul a insistat că situația este sub control și că lipsa banilor de la FMI nu va afecta bugetul țării.

Citeste si : Chișinăul ratează o tranșă importantă de finanțare de la FMI. Guvernul spune că situația e sub control, economiștii însă avertizează asupra unei crize de încredere - VIDEO