Republica Moldova și Ucraina vor adera la Uniunea Europeană, în funcție de ritmul fiecărui stat în procesul de implementare a reformelor. Acestea ar putea să nu meargă la pachet, așa cum au început drumul spre integrarea în blocul comunitar. Declarația a fost făcută de eurodeputatul român, Siegfried Mureșan, aflat la Chișinău la reuniunea Comitetului parlamentar de asociere UE-Moldova. Europarlamentarul a mai adăugat că țara noastră trebuie să înceapă negocierile pe trei capitole până la sfârșitul acestui an.
Siegfried MUREȘAN, EUROPARLAMENTAR ROMÂN: „RM este statul candidat pentru aderarea la UE care a făcut cele mai mari progrese, din toate capitolele de negociere în ultimul an, spre deosebire de alte state.”
În acest sens, europarlamentarul a declarat că Moldova trebuie să înceapă negocierile pe trei capitole până la sfârșitul acestui an. Comitetul parlamentar de asociere Moldova-UE cere astfel deschiderea negocierilor la următorul Consiliu European.
Siegfried MUREȘAN, EUROPARLAMENTAR ROMÂN:„Noi am adoptat astăzi declarații comune ale acestui comitet parlamentar de asociere, susținute atât de membrii parlamentului RM, cât și de membrii parlamentului european, și în aceste declarații comitetul european de asociere solicită începerea negocierilor pe trei din șase clustere până la finalul acestui an.”
Oficialul de la Bruxelles a fost întrebat și despre drumul de aderare a țării noastre și dacă aceasta va merge la pachet cu Ucraina, așa cum s-a întâmplat la început.
Siegfried MUREȘAN, EUROPARLAMENTAR ROMÂN:„Republica Moldova va adera la UE de îndată ce e pregătită, nici mai devreme, nici mai târziu. Va adera pe baza propriilor merite. Au fost state care au început procesul de aderare înainte de RM, RM a început împreună cu Ucraina, a fost bine că în aceste prime etape statele au fost împreună.”
Dar RM va adera de îndată ce va îndeplini toate condițiile.
Deputatul de la Chișinău, Marcel Spătari, a declarat că procesul de aderare al Moldovei depinde doar de viteza cu care vor fi îndeplinite reformele.
Marcel SPĂTARI, DEPUTAT PAS: „RM a făcut screeningul bilateral cu Comisia Europeană, anume bilateral, nu trilateral, împreună cu Ucraina. Ucraina are propriul său proces și va avea propriul său proces de negociere. Procesele implică două părți, RM pe de-o parte, și UE pe cealaltă. Avansarea pe procesul de negociere depinde de capacitatea noastră de a implementa reformele.”
Comitetul Parlamentar de Asociere dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, reunit în aceste zile la Chișinău, este un organism parlamentar constituit în cadrul Acordului de Asociere, care reunește de două ori pe an parlamentari din Chișinău și Bruxelles.
