Rusia nu are de gand sa tina cont de parerea Romaniei cu privire la deschiderea Consulatului rus in regiunea transnistreana. Declaratia apartine reprezentantului special al presedintiei ruse pentru Transnistria, Dmitri Rogozin.

"Iar pe voi, romanii, nici nu avem de gand sa va intrebam (cu privire la deschiderea Consulatului rus in regiunea transnistreana, -n.r.). Aceasta este o problema bilaterala a relatiilor ruso-moldovenesti", a scris Rogozin pe pagina sa se Facebook.

Afirmatia lui Rogozin vine in contextul in care ministrul Afacerilor de Externe, Titus Corlatean, a declarat recent ca Romania asteapta cu interes pozitia Guvernului moldovean in legatura cu intentia exprimata de Rusia de a deschide un consulat in Transnistria.

"Pentru moment nu e cazul Romaniei sa se pronunte intr-un sens sau altul. Nu exista niciun stat care sa fi recunoscut independenta republicii separatiste transnistrene. Rusia nu are de ce sa deschida un consulat in zona", a spus seful diplomatiei romane, joi seara, la Digi24.

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin va face o vizita in Republica Moldova in perioada 16-17 noiembrie, pentru a rezolva problema deschiderii unui consulat rus in Transnistria, a relatat Itar-Tass, in pagina electronica.

"Voi insistat asupra acestui lucru - iar aceasta este pozitia mea de principiu - voi merge in Republica Moldova cu singurul scop de a ridica problema deschiderii acestui consulat", a declarat Rogozin, in 3 noiembrie, pentru Itar-Tass, comentand informatiile privind o posibila anulare a vizitei.

"Nu este luata in considerare nicio anulare, pentru moment", a declarat el.

Potrivit lui Rogozin, exista doua probleme nerezolvate intre Rusia si Republica Moldova, asupra carora cele doua tari nu sunt de acord, si anume deschiderea unui consulat in Transnistria si datoria pentru gazele rusesti.