In cateva ore va sosi seful administratiei prezidentiale ruse, Serghei Nariskin, care, potrivit analistilor, va incerca sa insiste asupra unei coalitii PD-PCRM. Oficial, insa, nu s-au spus prea multe despre aceasta vizita. Ea a fost confirmata de Ambasada Rusiei. Nariskin va avea intrevederi cu liderii PD si PCRM, dar se va intalni si cu presedintele interimar, Mihai Ghimpu. Premierul Vlad Filat nu a fost inclus in agenda oficialului rus.


Potrivit presedintelui interimar, vizita lui Nariskin nu este una programata. Mihai Ghimpu spune ca i s-a lansat ieri invitatia de a se intalni cu reprezentantul Kremlinului. Pe agenda lui Nariskin, insa, nu figureaza si premierul Vlad Filat. Oficialul rus se va intalni, in schimb, cu liderul PCRM, Vladimir Voronin si cu cel al democratilor, Marian Lupu, informatie confirmata de cele doua partide. Vlad Filat nu a spus daca i s-a solicitat sau nu vreo intrevedere, dar spune ca din cauza acestei vizite discutiile care urmau sa aiba loc cu PCRM au fost amanate. Solicitat de PRO TV, premierul a declarat ca nici astazi si nici maine nu se va intalni cu comunistii, dar nu a oferit detalii. Serghei Nariskin a venit la Chisinau si in septembrie trecut, dar dupa crearea aliantei de guvernamant. In luna august a acestui an Nariskin s-a intalnit la Moscova cu liderul PCRM, Vladimir Voronin.