Parlamentul va organiza saptamana viitoare, pe 3 octombrie, audieri parlamentare privind Banca de Economii (BEM) si Aeroportul International Chisinau, la propunerea sefului legislativului. Igor Corman a spus ca s-a luat aceasta decizie pentru a pune capat speculatiilor la acest subiect, iar Guvernul va veni cu un raport.

„Am avut consultari cu toate grupurile parlamentare si, pentru a pune capat multor speculatii care exista pe marginea acestor subiecte si pentru a acorda sansa tuturor deputatilor sa se expuna, propun ca aceste audieri sa fie organizate saptamâna viitoare, joi, si sa introducem în agenda acest subiect”, a declarat Igor Corman.


Grupurile parlamentare din Coalitia Pro Europeana au salutat aceasta initiativa. Presedintele fractiunii PDM, Dumitru Diacov, a precizat ca sunt subiecte care trezesc interesul opiniei publice si mediului politic.


Si liderul fractiunii PLDM, Valeriu Strelet, a pledat pentru asigurarea transparentei pe acest subiect.


Ion Hadârca, liderul liberalilor reformatori, a spus ca, dupa ce el si colegii sai au sesizat Curtea Constitutionala cu privire la concesionarea aeroportului, audierile parlamentare la acest subiect ar putea fi interpretate ca o ingerinta, dar în esenta sustin ideea.


Si opozitia comunista a insistat pe audieri, dar a cerut sa participe si premierul Iurie Leanca, iar postul national de televiziune Moldova 1 sa asigure transmisiunea în direct.