"Sa va-nvat cum se face mamaliga." Asta au spus Vasile Bumacov si Ion Paduraru, care au improvizat o bucatarie chiar in centrul capitalei. Ministrul Agriculturii si secretarul general al presedintelui au gatit o ora intreaga sub privirile a zeci de spectatori. Ce a iesit au impartit gratis tuturor.

Ministrul Agriculturii si secretarul general al presedintelui si-au pus sorturile si au oferit un master-class la preparat mamaliga. 

Ion Paduraru a aratat insa ce putem prepara din mamaliga ramasa de a doua zi.

Ion PADURARU, SECRETARUL GENERAL AL PRESEDINTELUI: "Eu ii zic mic dejun taranesc. Din ceea ce ramane, dimineata, mamaliga rece o  prajesc, pun telemea, un ou prajit si e gata in 10 minute."

Dupa ce s-au asigurat ca este gata, oficialii au impartit mancarea tuturor spectatorilor stransi in jurul lor. Si pentru ca mamaliga merge bine cu vin, fiecare doritor primea si cate un pahar de vin rosu.

Intrucat bucatari erau doar doi, iar doritori sa manance multi, oamenii au inceput sa gaseasca metode ca sa atraga atentia si sa obtina o farfurie de mancare.

Printre cei care au gustat din bucate s-a numarat si sotia ambasadorului Statelor Unite in Moldova. Aceasta a venit in locul sotului ei, care nu a putut participa la eveniment din cauza problemelor de sanatate. 

Marie MOSER, SOTIA AMABASADORULUI SUA IN MOLDOVA: "Este o mâncare traditionala gustoasa, de care trebuie sa fiti mândri."

Cei doi bucatari de astazi au recunoscut ca acasa gatesc cam rar.

Vasile BUMACOV, MINISTRUL AGRICULTURII: "Tot mai rar si mai rar gatesc, pentru ca sambata si duminica sunt ocupat."

Ion PADURARU, SECRETARUL GENERAL AL PRESEDINTELUI: "Nu asa des cum cred unii, dar gatesc."

Evenimentul a fost organizat cu ocazia zilei Vinului.