Salariu minim de 10 mii de lei, profesori mai bine plătiți, mii de locuri noi de muncă, investiții de miliarde în educație și servicii publice disponibile online. Sunt doar câteva dintre promisiunile incluse în programul de guvernare prezentat de premierul desemnat, Vasile Tofan. Intitulat „Economie europeană, stat eficient”, documentul de aproape 150 de pagini stabilește principalele obiective ale viitorului executiv până în 2029, având ca prioritate aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Premierul desemnat, Vasile Tofan, și-a prezentat programul de guvernare astăzi la prânz, publicând documentul de peste 140 de pagini pe facebook.
Diana AMBROS, REPORTER PROTV: „Programul Guvernului este construit în jurul a cinci obiective majore. Executivul promite relansarea economiei și atragerea investițiilor, accelerarea aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, reforma administrației publice și digitalizarea serviciilor, consolidarea securității și justiției, dar și măsuri pentru creșterea calității vieții, prin salarii mai bune, investiții în sănătate, educație și sprijin pentru familii.”
Priorităție Guvernului Tofan
1. Relansarea economiei, prin sprijinirea investițiilor, antreprenoriatului și exporturilor, reducerea birocrației și atragerea capitalului.
2. Accelerarea aderării la Uniunea Europeană, cu obiectivul de a finaliza negocierile și de a pregăti semnarea Tratatului de Aderare până la sfârșitul anului 2028, iar Republica Moldova să fie pregătită pentru aderare până în 2030.
3. Reforma administrației publice, prin digitalizarea serviciilor, reducerea birocrației, reorganizarea instituțiilor și eficientizarea cheltuirii banilor publici.
4. Consolidarea securității și justiției, inclusiv întărirea capacității de apărare, combaterea corupției și protejarea țării împotriva amenințărilor hibride și cibernetice.
5. Creșterea calității vieții, prin salarii mai bune, sprijin pentru familii, extinderea serviciilor sociale, investiții în sănătate și educație și măsuri pentru reducerea sărăciei.
Expertul WatchDog.md, Andrei Curăraru, care a analizat programul de guvernare prezentat de Vasile Tofan, remarcă o schimbare de abordare din partea premierului desemnat. Potrivit acestuia, documentul încearcă să răspundă problemelor care au dus la demisia fostului Guvern, în special celor legate de reforma fiscală și remunerarea din bani publici. Curăraru spune că această schimbare se vede cel mai clar în capitolul dedicat politicii fiscale.
Andrei CURĂRARU, ANALIST WATCHDOG.MD: „Noul program păstrează ținta de a majora încăsările fiscale cu cel puțin două puncte procentuale din PIB până în 2028. Guvernul transmite că politica fiscală anunțată anterior nu este cea finală, dar este nevoie de rezultat. Pachetul legislativ poate fi rescris, presiunea de a găsi bani rămâne. Aici intră și salariile de la stat. Programul cere plăți ușor de înțeles, fără remunerații excesive, sporuri netransparente și excepții nejustificate.”
în același timp, programul inlcude o listă de promisiuni.
Printre cele mai ambițioase promisiuni se numără majorarea treptată a salariului minim până la 10 mii de lei și integrarea pe piața muncii a cel puțin 100 de mii de persoane în următorii patru ani. În paralel, Guvernul își propune reducerea muncii la negru.
Educația este una dintre prioritățile programului. Executivul promite ca salariul mediu al profesorilor să ajungă la 120 la sută din salariul mediu pe economie, față de aproximativ 102 la sută în prezent. Totodată, sunt prevăzute angajarea a cel puțin 500 de tineri profesori anual, investiții de șase miliarde de lei în infrastructura educațională și implementarea tuturor celor 90 de Școli Model.
Printre priorități se regăsesc și familiile. Guvernul promite crearea a cel puțin trei mii de locuri noi în creșe, pentru a facilita revenirea părinților pe piața muncii, dar și extinderea serviciilor publice digitale.
Programul mai prevede investiții în sănătate, agricultură, infrastructură, mediu, energie și apărare, precum și continuarea reformelor necesare pentru apropierea Republicii Moldova de standardele Uniunii Europene. Unul dintre obiectivele centrale este finalizarea negocierilor de aderare până în 2028, țintă care stă la baza majorității angajamentelor asumate de viitorul Executiv.
Andrei CURĂRARU, ANALIST WATCHDOG.MD: „Implementarea programului lui Tofan va fi judecată după trei distincții. Între ținta fiscală ambițioasă și calitatea vieții a omului simplu. Între risipă și capacitatea administrativă reală. Între influență rusă și nemulțumire autentică.”
Este important de precizat că documentul prezentat de Vasile Tofan reprezintă un program de guvernare, iar realizarea obiectivelor asumate va depinde de resursele financiare disponibile și de capacitatea viitorului Executiv de a atrage fonduri suplimentare. Despre prioritățile din program și modul în care intenționează să le transforme în realitate, Vasile Tofan va vorbi mâine seară, de la ora 21:00, într-o ediție specială a emisiunii În Profunzime.

