Guvernul condus de Alexandru Munteanu și-a făcut public programul de activitate, intitulat sugestiv „UE, pace, dezvoltare”, document care trasează prioritățile noii echipe guvernamentale în domeniile social, economic, educațional, energetic și al integrării europene. Executivul promite o abordare echilibrată între creșterea nivelului de trai și accelerarea modernizării statului, cu accent pe investiții, mediu curat și reforme orientate către aderarea la Uniunea Europeană.
Economie prosperă și sprijin pentru producătorii locali
Guvernul Munteanu își propune să transforme economia Republicii Moldova într-una competitivă și sustenabilă. Printre principalele măsuri se numără:
Creșterea treptată a salariului minim până la cel puțin 10.000 lei,
Majorarea salariului mediu la peste 25.000 lei,
Protejarea producătorilor autohtoni și promovarea etichetei „Produs în Moldova”,
Creșterea ponderii exporturilor de produse și servicii moldovenești la 50% din PIB.
Totodată, Guvernul intenționează să continue programele de modernizare a infrastructurii și să finalizeze centura Chișinăului până în 2030, concomitent cu dezvoltarea porturilor, aeroporturilor și a celor patru poduri noi peste Prut.
Educație modernă și șanse egale pentru tineri
Educația este una dintre direcțiile prioritare ale programului. Guvernul planifică:
Investiții de 6 miliarde lei în școli, grădinițe și universități;
Dublarea burselor pentru elevi și studenți;
Angajarea anuală a 500 de tineri pedagogi;
Modernizarea curriculumului cu noi discipline – educație financiară, media și pentru sănătate;
Acces sporit la educație pentru copiii cu cerințe speciale.
Mediu curat și energie verde
Guvernul își asumă o agendă ecologică ambițioasă:
Plantarea a 60.000 ha de pădure până în 2029;
Închiderea și recultivarea a 300 de gunoiști neautorizate;
Crearea unui sistem național de gestionare a deșeurilor periculoase.
În domeniul energetic, se pune accent pe independența față de sursele externe și interconectarea completă cu piața UE, dar și pe:
Creșterea investițiilor în energia regenerabilă la 30% din consum,
Proiecte geotermale,
Sisteme de stocare a energiei de 275 MW.
Sănătate digitalizată și mai accesibilă
Executivul anunță modernizarea asistenței medicale primare și lansarea unui dosar medical digital pentru fiecare cetățean.
De asemenea, va fi pilotat un „Voucher Sportiv” pentru încurajarea activității fizice, iar numărul celor care practică sport regulat ar urma să crească cu 20%.
Integrare europeană accelerată
Unul dintre cele mai ambițioase obiective este finalizarea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană până în 2028.
Programul prevede implementarea Programului Național de Aderare 2025–2029, modernizarea cadrului juridic și instituțional și o comunicare pro-europeană strategică menită să consolideze sprijinul public pentru integrare.
Guvernare eficientă și stat prietenos cu cetățeanul
Guvernul promite digitalizarea completă a administrației publice, crearea unui sistem de evaluare a serviciilor publice și utilizarea Inteligenței Artificiale pentru eficientizarea proceselor administrative.
„Cetățenii au votat pentru o Moldovă pașnică, europeană și prosperă – un stat care se afirmă prin performanță, încredere și echitate. Guvernul își asumă responsabilitatea de a transforma această viziune în realitate”, se arată în program.
Programul complet de guvernare „UE, pace, dezvoltare” urmează să fie prezentat Parlamentului Republicii Moldova, care va decide acordarea votului de încredere pentru Cabinetul Munteanu.
La 28 octombrie, candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, Alexandru Munteanu, a anunțat lista cabinetului de miniștri și programul de activitate.
