Cu angajatii din minister trebuie sa fim duri. Cel putin asta sustine ministrul Transporturilor, Anatol Salaru, care spune intr-un interviu pentru epresa.md ca zapada din aceasta iarna a fost o lectie de invatatura pentru el.
“Lectia pe care am invatat-o e ca noi trebuie sa fim duri, atat cu angajatii nostri, cat si cu conducatorii auto care nu respecta. Nu exista aici loc de negociere, oamenii trebuie sa inteleaga ca autoritatile isi fac datoria. Pe de alta parte am vazut la noi cine se poate descurca in situatii exceptionale si cine nu, vom face si unele remanieri”, a specificat Salaru.
Totodata, ministrul Transporturilor sustine ca din sefii SA Drumuri din raioane vor fi schimbati din functie. “Unii deja au fost schimbati sau avertizati. Dar pana in primavara noi trebuie sa finalizam reforma din sistemul de intretinere a drumurilor: din 38 de SA Drumuri vor ramane doar 12, vor fi comasate cate 3-4 si vor fi promovati cei mai buni”, a mentionat ministrul Transporturilor.
Intrebat cu ce probleme se confrunta Ministerul Transporturilor, Salaru a spus: “Probleme apar in fiecare zi, dar se rezolva in mod firesc. Cea mai mare problema pe care am avut-o in luna decembrie 2012 a fost neindeplinirea Fondului Rutier din cauza scaderii importului”, a afirmat Anatol Salaru.
Intrebat cum a afectat zapada din aceasta iarna calitatea drumurilor, Salaru a spus ca nu atat zapada a afectat drumurile cat procesul de inghet-dezghet. “Noi in fiecare an le plombam, dar plombele sar. Ziua se dezgheata, apa intra in asfalt, noaptea ingheata, gheata dilata asfaltul si crapa. Solutia este sa reabilitam toate drumurile. Cand se reabiliteaza un drum se mareste capacitatea drumului, iar noi acum folosim tehnologii moderne, se folosesc polimeri, aditivi la asfalt, ceea ce il face mult mai rezistent la acesti factori”, a conchis Anatol Salaru.


