Sapte sefi de state, printre care cel al Romaniei, Cehiei, Estoniei si Letoniei isi exprima sustinerea fata de Maia Sandu in demersurile sale de a dezvolta un sistem democratic functional. Intr-o declaratie comuna, acestia o felicita cu prilejul investirii sale ca presedinte al Republicii Moldova.
"Preşedinţii României, Cehiei, Estoniei, Letoniei, Lituaniei, Poloniei şi Slovaciei, o felicităm pe doamna Maia Sandu cu prilejul învestirii sale ca Preşedinte al Republicii Moldova. Maia Sandu a primit un mandat ferm de la cetăţenii Republicii Moldova, care aşteaptă schimbări, o agendă de reforme mai ambiţioasă, democraţie şi legături mai strânse cu Uniunea Europeană. În acest sens, ne exprimăm sprijinul nostru deplin pentru Maia Sandu şi eforturile sale de a consolida implementarea reformelor, pe baza valorilor democratice, libertăţilor fundamentale şi a statului de drept", afirma cei sapte sefi de stat in declaratia comuna.
De asemenea, acestia se declara dispusi sa impartaseasca din experienta lor privind reformele si procesul de integrare europeana, demers care ar putea contribui la prosperitatea si bunastarea Republicii Moldova, pe calea sa catre Uniunea Europeana.

