Scandal și demisie la Comrat. Deputații Adunării Populare nu au reușit să examineze proiectul privind organizarea alegerilor regionale, după ce ședința a eșuat din lipsă de cvorum. Înainte de reuniune, între aleși și bașcanul interimar au izbucnit dispute aprinse pe marginea documentului elaborat de comun cu Chișinăul, iar tensiunile au culminat cu demisia președintelui interimar al Adunării Populare. Între timp, regiunea rămâne fără o dată clară pentru alegeri, deși mandatul actualei Adunări a expirat încă anul trecut.

„- Colegi? Haideți să…

- Ilia Simionivici, Vladimir Mihailovici?…

- Colegi, încetați cu această ceartă!
- Colegi, ce propuneri aveți, în sală sunt 13 deputați, nu avem cvorum?”

Cearta a început chiar înainte să fie declarată deschisă ședința la care urma să fie votat un proiect la care s-a lucrat împreună cu autoritățile de la Chișinău pentru a debloca situația privind organizarea alegerilor pentru organul legislativ din regiune. Bașcanul interimar, apropiat al Evgheniei Guțul și afiliat fugarului Ilan Șor, a invocat faptul că nu a reușit să vadă proiectul.

Ilia UZUN, BAȘCAN INTERIMAR: „Nu avem materialele, nu știm despre ce este vorba. Nu am de gând să particip la așa ceva.”

„Voi nu vreți să fie organizate alegerile, vreți să stați în continuare și să faceți ce vreți.”

Nicolai ORMANJI, PREȘEDINTELE INTERIMAR AL ADUNĂRII POPULARE A GĂGĂUZIEI: „Acest document a fost întocmit de un grup de reprezentanți ai Adunării Populare, parlamentului, ai Comisiei Electorale Centrale și președinției. E un document la care s-a lucrat două săptămâni.”

Așadar, ședința a fost întreruptă, iar la scurt timp, președintele interimar al Adunării Populare și-a anunțat demisia.

Nicolai ORMANJI, PREȘEDINTELE INTERIMAR AL ADUNĂRII POPULARE A GĂGĂUZIEI: „Din păcate, eu am decis să îmi dau demisia din funcția de președinte interimar al Adunării Populare. Am făcut tot ce am putut ca să organizăm alegerile, pentru că avem o criză juridică și e foarte important să alegem legislatura a 8-a pentru a lucra. Dar, unii colegi, unii, cum se autonumesc, „patrioți”, nu știu din ce motive, și nu vrreau să intru în detalii sau să ghicesc, au decis să dea peste cap ședința de astăzi.”

Cererea de demisie a lui Nicolai Ormanji urmează să fie examinată la următoarea ședință a Adunării Populare. Ormanji a fost ales președinte interimar al Adunării Populare a Găgăuziei la sfârșitul lunii noiembrie 2025, după demisia lui Dmitri Constantinov. Mandatul Adunării expirase pe 12 noiembrie 2025, iar alegerile pentru o nouă componență au fost amânate de două ori până în prezent din cauza unor neconcordanțe din legislația locală și cea națională. Adunarea Populară urmează să se convoace într-o nouă ședință, cu aceeași ordine de zi, dar, deocamdată, data unei noi ședințe nu a fost anunțată.