Deputatul Vladimir Cebotari a fost luat peste capota de catre un automobil care iesea pe poarta Presedintiei. Politistii erau la fata locului si deputatul a spus ca vrea proces verbal imediat.
Soferul de la volanul autoturismului a incercat sa fuga de la locul faptei, atunci Cebotari mai ca nu a urcat in masina pentru a-l opri. Soferul sustine ca nu i-a facut nimic si ca deputatul a "sarit singur peste masina".
Cebotari nu a avut nevoie de ingrijiri medicale.
In aceste momente, deputatii Pro Moldova se afla in fata Presedintiei si spun ca Stefan Gatcan ar fi la discutii cu Igor Dodon. Totul dupa ce deputatul Stefan Gatcan care si-a anuntat ieri plecarea din fractiunea PSRM ar fi fost luat „ostatic” si amenintat de un grup de deputati socialisti ca sa-si depuna mandatul de parlamentar.
Intr-un comunicat, socialistii scriu ca Stefan Gatcan a luat decizia de a renunta la fotoliul de deputat pentru a se dedica plenar medicinii. Cererea de depunere a mandatului a fost inregistrata la secretariatul Parlamentului. In acelasi timp, Gatcan a mai anuntat ca ramane parte a echipei PSRM si se va fi implica activ in munca grupului social al formatiunii.
Pro Moldova anunta ca Stefan Gatcan a depus, in dimineata zilei de astazi, o plangere la Procuratura Generala in care reclama hartuirea, intimidarea si santajul la care a fost supus la 30 iunie din partea unui grup de deputati PSRM.
La moment, Gatcan este de negasit.

