Secretarul general al Presedintiei, Andrei Spinu, a avut ani buni companii in zone off-shore. Cel putin asta arata o investigatie Rise Moldova. Ziaristii mai scriu ca pe cand era viceministru al Tineretului si Sportului, Spinu detinea si o firma din Hong Kong care i-a adus circa 8 milioane de lei. Andrei Spinu sustine ca toate afacerile, pe care le-a avut, le-a creat fara scheme de coruptie, fara contracte cu statul si achitand toate taxele. 

Potrivit investigatiei publicate de Rise Moldova numele lui Andrei Spinu, secretarul general al administratiei prezidentiale, este legat de jurisdictii precum Cipru, Hong Kong, Delaware si Belize, regiuni care sunt in topul celor mai importante paradisuri fiscale din lume. La 19 ani, Andrei Spinu si-ar fi lichidat prima sa afacere, dar era deja asociat cu alte cel putin patru companii din Republica Moldova. Ulterior, doua dintre ele, deja cu alte denumiri, au ajuns in proprietatea unei companii din Marea Britanie fondata in 2018 – Mondia Technologies LTD, care mai detine alte doua companii locale, ce, de rand cu firmele din Republica Moldova, tin de activitatea a doua platforme online de traducere.

 Aflandu-se in Republica Moldova, Spinu si aliatii sai au continuat sa controleze aceste afaceri, ei sau membrii familiilor lor detin aproape 90% din capitalul firmei, scriu jurnalistii de investigatie. Spinu a explicat decizia de a transfera afacerile peste hotare prin faptul ca in Republica Moldova nu era conectata la niciun sistem de plata international, iar pentru a creste o companie globala, ceea ce isi propusese drept obiectiv, era nevoie de acest lucru. In Mondia Technologies, Spinu isi detine cota de peste 29%, prin intermediul altei companii britanice pe care a fondat-o in 2018 si care, un an mai tarziu, i-a adus dividende de 60 de mii de euro. Structura de proprietate, acum curat britanica, a afacerii cu traduceri online, a aratat, insa, cu totul altfel la inceput, traversand doua jurisdictii offshore in drum spre beneficiarii finali. 

Punctul de pornire era Marea Britanie, trecand prin Hong Kong, apoi prin cateva companii din Cipru. Jurnalistii de la Rise, scriu ca in 2015, cand era viceministru al Tineretului si Sportului, prima sa functie publica, Spinu a ajuns proprietar al unei afaceri cu traduceri din Hong Kong. De la ea Spinu a incasat, in perioada 2017-2019, cele mai consistente venituri – peste 8 milioane de lei, bani din care secretarul prezidential sustine ca si-a achitat in mare parte casa de 215 metri patrati din Chisinau pe care a cumparat-o, in 2018, cu 393.500 de euro. 

Andrei SPINU, SECRETAR GENERAL AL PRESEDINTIEI: „Statul trebuie sa lupte cu offshorizarea. In mod special, daca offshorizarea inseamna contracte cu statul, participarea la achizitii publice, participarea la anumite sectoare sensibile pentru securitatea statului, cum ar fi sistemul bancar, sistemul de asigurari, mass-media. Eu cred ca asta este extrem de daunator pentru tara si cu asta trebuie sa luptam.”

Cat despre veniturile obtinute din exterior, important este ca informatia sa ajunga si la Fisc, afirma Spinu. Dupa aparitia investigatiei, Andrei Spinu a venit cu un comentariu pe pagina sa de facebook.

„Am inceput, impreuna cu partenerii mei, totul de la zero. In toata aceasta perioada am reusit sa fac o afacere fara scheme de coruptie, fara contracte cu statul, fara interese ascunse in Republica Moldova si achitand toate taxele", a scris acesta. Precizand ca ...

Andrei SPINU, SECRETAR GENERAL AL PRESEDINTIEI: „La moment, acest model de business creeaza locuri de munca si in Moldova (peste 130 de angajati) si achita milioane de lei plati la bugetul de stat (peste 10 mln in anul 2020).”