Scenariu tras la indigo. Peste 300 de activisti transnistreni au blocat astazi sectia de votare din Corjova, aflata in stanga Nistrului. Membrii comisiei electorale nu au mai putut intra in liceu unde biroul de vot isi avea sediu, iar locuitorii satului au fost nevoiti sa mearga in Cocieri. Exact asa s-a intamplat si anul trecut in timpul alegerilor parlamentare. Potrivit autoritatilor locale, o buna parte dintre manifestanti era in stare de ebrietate.


Cateva sute de persoane au ajuns dimineata in jurul orei 6 in fata centrului republican de reabilitare, pe teritoriul caruia se gaseste si liceul Mihai Eminescu din Corjova. Asa-zisii activisti transnistreni au venit cu doua autobuze, care aveau numere  de inmatriculare tiraspolene. Ei au blocat intrarea in sectia de votare, astfel ca la ora 7 aceasta nu a mai putut fi deschisa.

Pentru a nu tensiona situatia, membrii comisiei electorale s-au retras. Totusi cativa locuitori din Corjova au incercat sa mearga la vot. Tentativele jurnalistilor, atat oficiale cat si pe cai proprii, de a ajunge la sectia de votare din Corjova, s-au soldat cu esec. Pana la urma raspunsul a fost negativ.

Ca sa poata vota, autoritatile din Cocieri au deschis urne speciale pentru locuitorii din satul Corjova. Cu toate acestea, pana la ora 11 votasera doar 5 persoane din comuna vecina, iar prezenta la urne a fost foarte slaba.

Unii dintre cei care au votat spun ca si in ziua alegerilor prin sat s-a facut agitatie pentru a boicota referendumul.

Cele mai active au fost persoanele care se tratateaza la statiunile balneare din regiune si care au venit in mod organizat sa voteze in baza talonaselor eliberate de autoritatile localitatilor unde isi au vizele de resedinta.

Spre amiaza, la a doua sectie de votare din Cocieri au fost adusi si cativa batrani de la Centrul de reabilitare, blocat de protestatarii transnistreni.

De iure satul Corjova se afla sub jurisdictia autoritatilor de la Chisinau, de facto insa aceasta localitate este controlata de autoritatile transnistrene.