Prim-ministrul Alexandru Munteanu a prezidat astăzi ședința plenară a Consiliului Economic, reuniune la care au participat reprezentanți ai mediului de afaceri și ai comunității de cercetare. Discuțiile s-au concentrat pe situația economică actuală, provocările cu care se confruntă antreprenorii și prioritățile consiliului pentru anul 2026.
Șeful executivului a subliniat că obiectivul guvernului rămâne asigurarea unei creșteri economice durabile, sporirea productivității și a competitivității prin politici coerente pentru mediul de afaceri. De asemenea, premierul a menționat că dialogul public-privat calitativ trebuie să devină un factor cheie al creșterii și resetării economice, iar rolul consiliului economic trebuie să evolueze de la o platformă de consultare generală la un parteneriat interactiv care susține politici economice echilibrate, ce sprijină antreprenoriatul fără a afecta interesul public și bunăstarea societății.
Printre prioritățile discutate în cadrul ședinței se numără minimizarea birocrației în procesele administrative, digitalizarea serviciilor pentru companii, reducerea poverii administrative și crearea unui grup de lucru permanent dedicat dezvoltării sectorului agroalimentar.
Consiliul economic, creat în 2011, are misiunea de a facilita dialogul între mediul de afaceri, comunitatea donatorilor și formatorii de politici, pentru a dezvolta un mediu de afaceri transparent și favorabil investițiilor. Platforma reunește 148 de membri din diverse sectoare, inclusiv asociații de business, autorități și instituții publice, centre de cercetare, mediul academic și organizații internaționale.

