Șeful Direcției Juridice a Parlamentului, Ion Creangă și polițistul de frontieră reținuți la sfârșitul lunii iulie pentru trădare de patrie și complot împotriva Moldovei vor compărea în fața judecătorilor. Mai mult, potrivit procurorilor PCCOCS, în dosar în calitate de complice este vizată și soția ofițerului de la Poliția Frontieră. Acum cei doi se află în arest preventiv. 

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a anunțat azi că dosarul sefului Direcției Juridice a Parlamentului, Ion Creangă și a polițistului de frontieră învinuiți de trădare de patrie și complot, a fost trimis în judecată. 

Potrivit procurorilor Ion Creangă ar fi avut o serie de întrevederi cu atașatul militar al ambasadei Rusiei la Chișinău. Unele durau și peste două ore. 

Emil GAITUR, PURTĂTOR DE CUVÂNT AL PCCOCS: „Acolo, acesta i-ar fi comunicat date obținute inclusiv prin spionaj, informație secretă pentru acordarea ajutorului în vederea desfăşurării unor activităţi ostile împotriva securităţii Moldovei.”

Creangă ar fi comunicat de asemeena informații despre măsurile de consolidare a apărării militare a Moldovei, colaborarea țării noastre pe segmentul de securitate cu alte state, dar și situația din stânga Nistrului.

Emil GAITUR, PURTĂTOR DE CUVÂNT AL PCCOCS: „Urmare a măsurilor speciale de investigații, cu sprijinul ofițerilor Serviciului de Informații și Securitate, în iulie 2024 funcționarul parlamentar a fost reținut în flagrant, atunci când a primit de la asistentul angajatului militar al ambasadei Rusiei suma de 500 de dolari.”

În ceea ce-l privește pe polițistul de la Aeroportul Internațional Chișinău, Igor Ivanița, reținut și el în iulie 2024, acesta de asemenea ar fi avut o serie de întrevederi conspirative, cu același angajat al ambasadei Rusiei, iar soția politistului, ar fi avut rol de complice. Creangă este acuzat de trădare de patrie, iar conform codului penal, infracțiunea se pedepsește cu până la 20 de ani de închisoare, iar polițistul de frontieră este cercetat penal pentru infracțiunea de complot împotriva Moldovei, care prevede o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare. Avocatul lui Creangă ne-a spus că va reveni ulterior cu un comentariu, iar cel al polițistului de frontieră ne-a spus că clientul lui nu-și recunoaște vina și că acuzațiile aduse de procurori sunt aberații. 
 

Citeste si : Cine este Ion Creangă, cel care este vizat în perchezițiile de la Parlament - VIDEO

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile, dar și știrile momentului din Moldova și din întreaga lume! Fii reporter Pro TV. Dacă ai surprins imagini care pot deveni o știre, ni le poți trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.