Senatul Statelor Unite a confirmat numirea lui Joseph Burkhalter în funcția de ambasador al SUA în Republica Moldova. Anunțul a fost salutat de Ambasada SUA la Chișinău, care și-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu noul ambasador pentru consolidarea în continuare a parteneriatului strategic dintre Statele Unite și Republica Moldova.
„Felicitări Ambasadorului desemnat Joseph Burkhalter pentru confirmarea de către Senatul SUA în funcția de viitor ambasador al SUA în Republica Moldova. Așteptăm cu nerăbdare să îl salutăm pe Ambasadorul desemnat Burkhalter la Chișinău și să lucrăm împreună pentru a consolida în continuare parteneriatul durabil dintre Statele Unite și Republica Moldova”, se arată în mesajul publicat de Ambasada SUA.
Odată cu preluarea mandatului la Chișinău, Joseph Burkhalter va reprezenta interesele Statelor Unite în Republica Moldova și va avea un rol important în dezvoltarea relațiilor bilaterale, într-un context în care cooperarea dintre cele două state vizează domenii precum securitatea, economia, consolidarea instituțiilor democratice și sprijinul pentru reforme.
Un post vacant din 2024
Postul de ambasador al Statelor Unite în Republica Moldova a rămas vacant după încheierea mandatului lui Kent D. Logsdon, la 30 mai 2024. În perioada de tranziție, Ambasada SUA la Chișinău a fost condusă succesiv de mai mulți însărcinați cu afaceri ad interim, până la confirmarea lui Joseph Burkhalter de către Senatul SUA.


