Dupa ce astazi ministrul Justitiei, Olesea Stamate, a prezentat ce prevede reforma justitiei, deputatul Sergiu Litvinenco a venit cu unele precizari.

„Una din principalele teze ale reformei justitiei este aceea ca la selectarea viitorului Procuror general un cuvant greu il avea de spus ministrul justitiei. Este o procedura asemanatoare cu ceea ce avem in alte state europene (de exemplu, Romania).

1) Ministrul justitiei instituie o comisie de selectie in cadrul careia va fi obligatoriu un psiholog.

2) In cadrul acestei comisii, se evalueaza potentialii candidati, iar intr-un final aceasta comisie decide cu privire la doi cei mai buni candidati la functia de Procuror general.

3) Cele doua candidaturi sunt inaintate CSP-ului.

4) CSP-ul alege unul din cei doi candidati si il propune Presedintelui Republicii Moldova pentru aprobare.

Este o procedura care implica in procesul de selectie atat executivul, organul de autoadministrare a procurorilor, cat si Presedintele Republicii Moldova”, a scris Sergiu Litvinenco.