Pacea de care se bucura acum Republica Moldova este una fragila si depinde de rezistenta ucrainenilor impotriva razboiului declansat de Rusia. Declaratia a fost facuta la emisiunea In PROfunzime de expertul Igor Munteanu, care sustine ca autoritatile noastre trebuie sa fie pregatite pentru orice evolutie care ar putea sa aiba loc in tara vecina. Pe de alta parte, fostul vicepremier pentru reintegrare, Alexandru Flenchea, spune ca acum este momentul oportun cand Chisinaul ar putea sa ajunga la o intelegere cu Tiraspolul in vederea rezolvarii conflictului transnistrean.
Igor MUNTEANU, FOST AMBASADOR IN SUA, EXPERT IDIS VIITORUL: „Pacea de care se bucura acum Republica Moldova este foarte fragila, ea depinde de evolutiile militare din Ucraina si de rezistenta ucrainenilor, care acum isi sacrifica viata, orasele. Nimeni nu s-a asteptat la un razboi atat de distrugator care are doar in Mariupol peste 5000 de victime, populatie civila.”
Fostul vicepremier pentru reintegrare, Alexandru Flenchea, sustine ca incetarea focului in Ucraina nu va insemna si sfarsitul razboiului, ci mai degraba un conflic inghetat, similar cu cel din regiunea transnistreana.
Alexandru FLENCHEA, EX-VICEPREMIER PENTRU REINTEGRARE: „Republica Moldova in continuare va ramane sub amenintare militara, in primul rand pentru ca armata rusa din Ucraina nu va pleca in anii care urmeaza, pentru ca ceea ce se va intampla acolo, va fi un fel de acord de incetare a focului similar celui pe care l-am avut noi in 1992.”
Igor MUNTEANU, FOST AMBASADOR IN SUA, EXPERT IDIS VIITORUL: „Riscul pe care noi il avem este ca sub buimaceala razboiului din Ucraina sa acceptam un statut special gestionat de anumite forte politice care ar dori intr-un fel sa demonstreze prin cazul RM, ca moldovenii pot usor sa cada la invoiala cu Federatia Rusa si acest lucru ar fi foarte riscant pentru RM, daca nu ar exista o evacuare a trupelor rusesti integrala de pe teritoriul RM.”
Fostul ambasador al Republcii Moldova in SUA a declarat ca ceea ce trebuie sa faca acum Chisinaul este sa accelereze procesul de reforme si sa invete lectiile razboiului din Ucraina, care a scos la iveala vulnerabilitatile tarii noastre.
Igor MUNTEANU, FOST AMBASADOR IN SUA, EXPERT IDIS VIITORUL: „Trebuie sa investeasca resurse, timp si oameni in rezilienta si aparare. Asta inseamna ca institutiile militare trebuie sa fie reanimate, asta inseamna rezilienta economica si energetica, asta inseamna oameni care sa fie calificati sa ia decizii de strategie pe termen lung. RM doar fluturand cu frunza neutralitatii nu este credibila nici pentru proprii cetateni, nici pentru actorii internationali.”
Alexandru Flenchea, insa, sustine ca acum este momentul oportun cand Chisinaul ar putea obtine rezultate in ceea ce priveste rezolvarea diferendului transnistrean, intrucat autoritatile de la Tiraspol au devenit mai vulnerabile.
Alexandru FLENCHEA, EX-VICEPREMIER PENTRU REINTEGRARE: „S-a vazut foarte bine ca pentru Krasnoselski si cei care stau in spatele lui, razboiul e ultimul lucru de care au nevoie, pentru ca pierd totul, de la contrabanda, livrarile de gaze, care sunt principala sursa de supravietuire a lor economica si de furt de bani. Acum este momentul discret sa incepem sa discutam cu Tiraspolul, „uitati-va care sunt perspectivele, de sinestatator aveti doar de pierdut.” Lucrul asta usor se demonstreaza si ei il inteleg foarte bine.”
Lorena BOGZA, PREZENTATOARE PRO TV: „Poate fi luata in calcul varianta renuntarii la Transnistria?”
Alexandru FLENCHEA, EX-VICEPREMIER PENTRU REINTEGRARE: „In cazul in care noi insistam ca nu suntem tara, nu suntem natiune, da. In alt scenariu normal nu. Cum poti sa renunti la cetatenii tai, in primul rand, si la o parte din teritoriul tau? Noi trebuie sa actionam acum, sa formulam foarte bine agenda nationala, cum vedem noi securitatea noastra si cum o realizam.”

