Deputatii socialisti au cerut astazi in sedinta Parlamentului audierea prim-ministrului Dorin Recean, privind intemperiile de saptamana trecuta. Initiativa propusa plenului de Radu Mudreac nu a fost inclusa pe ordinea de zi, intrucat a acumulat doar 28 de voturi. 

Radu MUDREAC, DEPUTAT BCS: „Cu totii am fost martori la ceea ce s-a intamplat pe 25 si 26 iulie. Ca urmare a acestor calamitati, dupa care au avut de suferit atat agricultorii, cat si institutiile, au fost distruse case de locuit. Reiesind din aceasta, solicitam audierea prim-ministrului cu institutiile subordonate Guvernului privind masurile intreprinse de Serviciul Special pentru Influente Active asupra Proceselor Hidrometeorologice. 

Vrem sa auzim ce masuri au fost intreprinse pentru a nu admit aceste calamitati. In discutii cu agricultorii, acestia spun ca nici nu au fost lansate rachete anti-grindina, altii spun ca-i ploua cu gridina in cap, pe insasi acest Serviciu si nu se intreprindea nimic. Vrem sa auzim si care au fost masurile intreprinse de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta privind ajutorul acordat autoritatilor locale si agricultorilor care au avut de suferit ca urmare a acestor calamitati”. 

Totodata, la sedinta de azi, deputatul Valeriu Muduc a cerut sa fie instituita o comisie de ancheta, in urma scandalului cu pacura ingropata. Propunerea deputatului, la fel nu a fost inclusa pe ordinea de zi, adunand 25 de voturi. 

Valeriu MUDUC, DEPUTAT BCS: „Pe 20 iulie, au aparut imagini video cu ingroparea si nimicirea unor cantitati impunatoare de pacura. In legatura cu acest fapt, ce poarta un caracter dezastruos atat economic cat si ecologic, in conformitate cu regulamentul Parlamentului solicitam includerea pe ordinea de zi a sedintei, Proiectul de hotarare a Parlamentului privind instituirea Comisiei de ancheta privind controlul parlamentar asupra achizitiei de pacura din mijloace financiare publice, precum si pacura trimisa de Romania sub forma de ajutor umanitar.”

Tot la sedinta de astazi, deputatul Grigore Novac a propus scoaterea de pe ordinea de zi a Proiectului de hotarare privind prelungirea starii de urgenta in contextul razboiului din Ucraina. Si pentru aceasta propunere au votat doar 25 deputati, astfel nu a putut fi aprobata. 

Deputatii se intrunesc astazi in ultima sedinta plenara din sesiunea de primavara. Pe ordinea de zi sunt  incluse peste 40 de proiecte. 

Pe Telegram-ul Pro TV Chisinau gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.