PSRM cere demisia presedintelui Maia Sandu si organizarea alegerilor prezidentiale anticipate. In cadrul sedintei Consiliului Republican al partidului a fost aprobata o declaratie in acest sens.

„Partidul Socialistilor din Republica Moldova califica decizia Curtii Constitutionale, adoptata sub presiunea vadita a presedintelui Maia Sandu, drept o lovitura de stat, cu scopul de a instaura in Moldova un regim de guvernare extern, in interesul curatorilor de peste hotare ai lui Sandu. Curtea Constitutionala a ignorat in mod brutal existenta in Parlament a unei majoritati, care l-a inaintat pe Vladimir Golovatiuc la functia de prim-ministru. Putem vorbi de fapt, de reinstaurarea unui stat capturat.

Aceasta decizie, ce reinstaureaza regimul de stat capturat in Moldova, este una dintre verigile din lantul batjocurii in adresa suveranitatii tarii noastre, in special:

– Declaratia scandaloasa a sefului Misiunii UE in Moldova, Peter Michalko, dar si a altor ambasadori ai tarilor UE;

– Declaratiile sovine si obraznice ale ambasadorului Romaniei, Daniel Ionita, care a insultat poporul moldovenesc;

– Actiunea indrazneata si ilegala a serviciilor speciale ale Ucrainei, de rapire de pe teritoriul tarii noastre a judecatorului din Ucraina, Nicolai Ceaus, cu participarea angajatilor ambasadei Ucrainei in Republica Moldova.

Partidul Socialistilor considera ca Maia Sandu a participat direct in complotul antistatal, antinational si anticonstitutional impotriva tarii noastre si al poporului ei. Cerem demisia Maiei Sandu si alegeri anticipate a presedintelui Republicii Moldova.

Partidul Socialistilor isi exprima neincrederea fata de actuala componenta a Curtii Constitutionale din Moldova, ai carei membri, in frunte cu presedintele Curtii Constitutionale, Domnica Manole, au devenit complici in uzurparea puterii in tara. PSRM cere demisia judecatorilor D. Manole, L. Sova si N. Rosca. Pozitia principiala a Partidului Socialistilor este ca membrii Curtii Constitutionale trebuie sa fie exclusiv cetateni ai Republicii Moldova, sa nu detina cetatenia altor state si sa nu fi depus juramant de credinta fata de niciun stat strain", se arata intr-un comunicat.

Totodata, socialistii insista pe numirea lui Vladimir Golovatiuc in calitate de prim-ministru. PSRM indeamna toate fractiunile parlamentare si toate fortele sociale sa se uneasca impotriva tentativei de uzurpare a puterii si atentatului asupra independentei Republicii Moldova.