Socialistii nu exclud ca ar putea semna pentru candidatura lui Andrei Nastase la functia de prim-ministru. Corneliu Furculita spune ca PSRM este deschis pentru a sustine si alte candidaturi, in afara de cea a Marianei Durlesteanu, in cazul in care ar putea veni din partea altor fractiuni parlamentare. Declaratiile au fost facute in cadrul unei emisiuni de la NTV.

Corneliu FURCULITA, DEPUTAT PSRM: "Solutii sunt mai multe, in dependenta de comportamentul presedintelui. Daca ea procedeaza in conformitate cu Constitutia, atunci ea este obligata sa reia consultarile cu fractiunile parlamentare, sa constate existenta unei majoritati. Evident ca poate sa exista si alte propuneri in Parlament din partea altor fractiuni sau sa fie sustinuta candidatura doamnei Durlesteanu. Noi suntem gata sa discutam si alte candidaturi. 

Pana cand o oferta clara nu am vazut, sunt discutii, dar vrem cu totii sa vedem si niste fapte concrete. Ma refer in cazul lui Andrei Nastase. Ar fi de dorit ca sa iasa impreuna cu fractiunea si sa spuna ca fractiunea mea ma propune pe mine, uitati-va lista este semnata de atatea, va indemn pe urmatorii sa semnati la fel, acceptam sau nu acceptam din partea acestor fractiuni semnaturile. 

Atunci este o cale si indiferent de faptul inainteaza sau nu doamna presedinte, ea are finalitate cu desemnarea unei candidaturi de care majoritatea parlamentara si aici putem spune ca Parlamentul nu poate fi dizolvat, caci el a venit cu solutia. Mai departe, daca doamna presedinte nu inainteaza candidatura, Parlamentul va avea parghii sa activeze in continuare, tara va fi guvernata, salariile vor fi platite. Decizii critice pentru tara nu vad ca ar putea aparea."

Corneliu Furculita spune ca a ieri au avut discutii cu majoritatea fractiunilor parlamentare si ca urmeaza sa discute la partid privind decizia luata.

Corneliu FURCULITA, DEPUTAT PSRM: "Am aflat opinia fiecarei fractiuni, apoi vom discuta in partide. Parlamentul are decizie, indiferent cum va proceda presedintele. Doamna Durlesteanu este ferma in a-si duce misiunea."

Acum doua zile, Curtea Constitutionala a hotarat ca decretul Maiei Sandu prin care a inaintat-o repetat pe Natalia Gavrilita la functia de prim-ministru este neconstitutional. Decizia vine la sesizarea depusa de socialisti. Magistratii au decis ca presedintele trebuie sa initieze noi consultari cu fractiunile parlamentare, pentru a stabili pasii de mai departe.

Sefa statului a venit cu o reactie, criticand actualul parlament si a spus ca singura solutie de a-l curata sunt alegerile parlamentare anticipate, iar daca deputatii nu vor, a dat de inteles ca este gata sa mearga la impeachment.

Tot ieri, magistratii de la Curtea Constitutionala au declarat inadmisibila partea din sesizarea socialistilor in care acestia au cerut ca judecatorii sa se expuna daca Maia Sandu a incalcat constitutia atunci cand a refuzat sa o desemneze pe Mariana Durlesteanu, candidata propusa de PSRM-Partidul Sor-Pentru Moldova, la functia prim-ministru. 

Pe 11 februarie, Maia Sandu a inaintat-o repetat pe Natalia Gavrilita la functia de prim-ministru. S-a intamplat in seara zilei in care Gavrilita a obtinut zero voturi in Parlament in prima tentativa. Atunci seful PSRM, Igor Dodon a venit in Parlament si a anuntat propria canidatura, Mariana Durlesteanu pentru care 54 de deputati au semnat – cei din PSRM si Pentru Moldova din care fac parte deputatii Partidului Sor, plus trei neafiliati. Sandu a respins candidatul majoritatii parlamentare, motivand ca in lista semnatarilor ar fi deputati corupti. 

Potrivit expertilor in drept constitutional, daca Maia Sandu ar merge contrar Constitutiei, poate incepe procedura de impeachment, adica suspendarea si demiterea presedintelui. Potrivit legii, aceasta procedura poate fi initiata cu voturile a 2/3 dintre deputati. Ulterior este organizat un referendum in timpul caruia pentru demiterea sefului statului ar trebui sa se pronunte mai multi cetateni decat numarul celor care au votat in favoarea sa la alegerile prezidentiale.