Socialistii sunt gata sa se alature luptei declansate de catre PCRM, in acelasi timp comunistii trebuie sa faca unele clarificari pentru societate, se mentioneaza intr-un comunicat al fractiunii.
Nu este un secret ca au existat neîntelegeri între PCRM si PSRM pe parcrusul ultimilor 2 ani din diverse motive. Socialistii sînt gata sa le depaseasca si sa mearga brat la brat chiar din ziua de astazi, în acelasi timp PSRM considera ca partidul comunistilor trebuie sa clarifice pentru întreaga societate mai multe lucruri si sa întreprinda urmatoarele actiuni:
1. Sa înceteze orice relatie de colaborare, orice alianta cu partidele Coalitiei de guvernare si partidul prounionist PL, în special în raioanele din Republica Moldova. PCRM, astazi, este în coalitie cu PLDM, PD si PL practic în 20 de raioane din tara, adica în 2/3 din totalul raioanelor. Reformele distrugatoare ale Coalitiei, cum ar fi închiderea scolilor, optimizarea institutiilor din sistemul medical, reforma administrativa prin care urmeaza sa dispara primarii etc. sînt realizate inclusiv de reprezentantii PCRM la nivel local. Astfel, chemarea comunistilor la proteste în fata administratiilor locale, în cazul de fata, ar trebui sa fie înteles ca o chemare la proteste împotriva PCRM în majoritatea raioanelor.
2. Sa se dezica public si formal de toate deciziile prin care a fost prejudiciat bugetul national sau local, de numeroasele decizii care sunt contrare dezvoltarii RM si care au fost votate de PCRM unilateral sau împreuna cu PLDM, PD si PL în ultimii trei ani. Decizii de acest fel sînt multiple, ultimile de exemplu sînt votarea comuna PL-PCRM în consiliul municipal Chisinau pe 5 septembrie 2013 si însusirea practic ilegala împreuna cu liberalii lui Ghimpu si Chirtoaca a aproximativ 30 hectare de teren din oras, închiderea scolii din Floresti cu 409 copii, decizie din 30 august 2013 etc. În aceste conditii este putin credibil cu o mîna sa închizi scoli, sa repartizezi fraudulos pamînturi, sa prejudiciezi bugetul, iar cu alta mîna sa o ridici asupra celor care la fel fac acest lucru.
3. În apelul sau revolutionar, comunistii, cheama la schimbarea vectorului politicii externe în vederea integrarii Moldovei în Uniunea Vamala si Uniunea Euroasiatica. În acelasi timp în statutul PCRM care este de fapt “buletinul de identitate» a oricarei structuri, este negru pe alb scris – prioritatea în politica externa a comunistilor este integrarea europeana. Este datoria PCRM sa clarifice aceste lucruri atît pentru societate, cît si pentru eventuali parteneri de lupta contra Coalitiei de guvernare care este de fapt pozitia PCRM, mai ales ca aceasta s-a schimbat de-a lungul anilor de cel putin 4 ori. O data la 2-3 ani au mers spre est, mai apoi spre vest si invers.
4. Orice lupta trebuie sa fie nu doar în interesul partidului, dar în interesele cetatenilor care au votat aceste partide. În aceste conditii PSRM cheama partidul comunistilor sa nu mai refuze, începînd cu noua sesiune parlamentara, votarea pentru includerea în ordinea de zi a sedintelor Parlamentului initiativele care vin sa solutioneze problemele oamenilor simpli, cum ar fi: majorarea pensiilor, sustinerea tinerii generatii, stoparea reformelor dezastruoase în educatie, protectie sociala etc. Problemele cu care se confrunta oamenii nu asteapta rezultatele revolutiilor sau noilor alegeri.
5. Dezastrul realizat de Coalitia de guvernare la nivel central este, pe alocuri, similar celui realizat de Chirtoaca si echipa sa la nivel local, în capitala Republicii Moldova. PSRM a facut apel catre comunisti sa se alature acestei lupte, în repetate rînduri, apel ramas fara raspuns. Dupa colectarea celor peste 60.000 de semnaturi pentru demisia lui Chirtoaca, socialistii mai fac un apel catre PCRM pentru a sustine acest obiectiv, inclusiv prin votarea în consiliul municipal a subiectului de organizare a referendumului la sedinta urmatoare a CMC. Speram ca cel putin acum, comunistii se vor implica în lupta anti-Chirtoaca.
Socialistii sînt ferm convinsi, ca în vederea realizarii obiectivelor propuse de lupta comuna împortiva guvernarii si schimbare a acesteia, aceste clarificari de ordin principial trebuie sa fie realizate obligatoriu din partea Partidului Comunistilor, în cel mai scurt timp.
Sambata comunistii au anuntat ca se pregatesc de revolutie. Acestia au declarat ca de luni vor incepe protestele zilnice, cerand alegeri anticipate.


