Cu trei zile înainte de alegeri, datele Barometrului Opiniei Publice arată că dacă mâine ar avea loc scrutinul, doar trei formațiuni politice ar accede în Parlament. Este vorba de Partidul Acțiune și Solidaritate, care ar obține cele mai multe mandate, dar nu și majoritatea. Pe locul doi s-ar clasa blocul Patriotic al lui Dodon, Vlah, Tarlev și Voronin, urmat de Partidul Nostru, condus de Renato Usatîi. Sondajul a fost realizat la comanda Institutului de Politici Publice.
Dacă mâine ar avea loc alegeri parlamentare, Partidul Acțiune și Solidaritate ar accede în Parlament, adunând peste 28 la sută din voturi, potrivit sondajului. Pe locul doi s-ar clasa blocul Patriotic, cu aproape 14 la sută, urmat de Partidul Nostru, condus de Renato Usatîi, cu puțin peste 5%.
DACĂ MÂINE AR AVEA LOC ALEGERI PARLAMENTARE, PENTRU CE FORMAȚIUNE POLITICĂ AȚI VOTA?
PAS – 28,6%
BLOCUL PATRIOTIC – 13,9%
PARTIDUL NOSTRU – 5,1%
Ceilalți concurenți electorali nu ar obține procentul necesar pentru a putea accede în Parlament. În același timp, aproape 28 la sută din respondenți au spus că nu știu pe cine ar vota, deși același sondaj arată că peste 80 la sută au spus că sigur se vor prezenta la urnele de vot.
Vasile CANTARJI, REPREZENTANTUL CBC-RESEARCH: „Acești indeciși pe de o parte, unii care sunt dezinteresați politic și în proporție semnificativă probabil nu se vor prezenta, dar avem și un procent semnificativ care din varii motive nu sunt deciși, dar sunt persoane care vor veni la alegeri pentru că au opțiuni geopolitice foarte clar profilate.”
Potrivit experților, acești alegători vor lua decizia în ultimele zile, poate chiar duminică, în ziua scrutinului.
Arcadie BARBĂROȘIE, DIRECTORUL EXECUTIV AL IPP: „Lor nu le-a plăcut ceva în guvernarea actuală, care i-a pus să se gândească să voteze altfel.”
Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1.117 de respondenți, în perioada 12 - 22 septembrie 2025 și are o marjă de eroare de +/- 2,9%. Datele au fost colectate de către compania CBS-Research, la comanda Institutului de Politici Publice, cu suportul financiar The Black Sea Trust for Regional Cooperation (BST). Sondajul a fost autorizat de Comisia Electorală Centrală.