Desi o mare parte dintre cetatenii Republicii Moldova sustin decizia Guvernului de a-l aduce la conducerea Ministerului de Interne pe Dorin Recean, o parte aproape la fel de mare ramane indiferenta vizavi de aceasta masura. Cel putin asa arata rezultatele unui sondaj realizat de IMAS, la comanda PROTV.
Potrivit sondajului, 23 la suta dintre cei intervievati sunt de acord cu schimbarea ministrului de Interne, Alexei Roibu, 35% sunt indiferenti vizavi de aceasta masura, 8 la suta nu sunt de acord, in timp ce 33% nu au raspuns la aceasta intrebare.
Totodata, referitor la schimbarile de la Ministerul Educatiei, 34 la suta dintre respondenti sunt indiferenti, 22% sunt de acord, 34 la suta nu au raspuns, iar 11% nu sustin aceasta masura.
De asemenea, vizavi de majorarea cotei TVA de la 8% la 20% pentru productia agricola, 54 la suta dintre moldoveni nu sustin aceasta hotarare luata de Guvern, 27% nu au raspuns la aceasta intrebare, 15 la suta sunt indiferenti, in timp ce doar 5 la suta dintre intervievati sunt de acord.
Sondajul a fost realizat de IMAS, la comanda PRO TV, in perioada 16 august- 2 septembrie, pe un esantion de 1111 respondenti, si are o marja de eroare de 3%.


