Il apara pe Dorin Recean si-l acuza pe fostul ministru al Transporturilor, Anatol Salaru. Vorbim despre liderul fractiunii PLDM, Valeriu Strelet care neaga acuzatiile liberalilor precum ca ministrul de Interne ar fi fost beat in momentul accidentului.

“Reparatia traseului in zona Rezinei a fost efectuata cu abateri. Exculd ca ministrul a fost beat la volan. Daca Salaru si-ar fi facut datoria, accidentul nu ar fi avut loc, deoarece drumul este foarte deteriorate”, a afirmat Strelet.

Liberalii au cerut sa fie constituita o comisie de ancheta care sa investigheze cazul.

Presedintele Parlamentului, Igor Corman, nu a pus la vot crearea comisiei, mentionand ca Biroul Permanent va decide asupra proiectului, daca va fi sau nu inclus ulterior pe ordinea de zi.


Potrivit unui comunicat de presa al Ministerului Afacerilor Interne, in seara zilei de miercuri, 12 iunie, in jurul orei 18.30, automobilul in care se afla Dorin Recean si Veaceslav Ceban s-a inversat din cauza unui pneu care s-a spart. La volan se afla Dorin Recean, soferul si pasagerul aveau cuplate centurile de siguranta.


In comunicat se mai mentioneaza ca automobilul se deplasa cu viteza de 65 de kilometri la ora, iar oficialii se intorceau de la o sedinta de lucru cu sefii subdiviziunilor MAI  din Telenesti, Orhei, Rezina, Soldanesti si Criuleni. Ministrul afacerilor interne a fost supus testului de alcoolemie in sange, iar rezultatul a demonstrat ca Dorin Recean nu a consumat bauturi alcoolice.