"Banca de Economii este o bomba plasata sub guvernare". Asta a declarat Ion Sturza, care, cadrul emisiunii a vorbit despre acest subiect. "Stiu cine a pus mana pe Banca de Economii si vreau sa-l preintampin pe acest domn ca va ramane fara bani si fara onoare", a declarat fostul premier fara a da nume.

"Banca de Economii este o bomba plasata sub guvernare, un subiect extrem de sensibil din puct de vedere public. Cineva a mizat ca printr-o formula mai putin ortodoxa si transparenta va castiga bani. Eu stiu cine sta in spatele acestui caz. Vreau sa-l preintampin ca va ramane fara bani si fara onoare", a declarat Sturza evitand sa spuna daca ar fi vorba despre Filat sau Plahotniuc.

"Banca trebuie privatizata printr-o decizie de Parlament, nu printr-o decizie obscura a unei comisii despre nimeni nu are vreo inchipuire", e de parere fostul premier.

Intrebat daca Ilan Shor e cel care sta in spatele acestui caz, Sturza a negat: "Ilan Shor e o persoana minuscula. El isi face PR. E trist ca guvernantii nu si-au gasit alti amici decat acest Ilan Shor".

Totodata Sturza a declarat ca doua treimi din toti banii din tara apartin unui grup restrans de persoane: "Ei dicteaza cursul de schimb, ratele bancare, etc. Toate lucrurile se fac in interesul acestor oameni. Imi dau seama cine sunt ei", a mentionat acesta.



Situatia în jurul singurei institutii financiare controlate de stat s-a tensionat dupa publicarea rapoartelor care arata ca banca a înregistrat în 2012 pierderi de 313 milioane de lei, iar cota creditelor neperformante a ajuns la 55% din total. La începutul lunii martie, Guvernul a decis alocarea a 200 de milioane de lei pentru capitalizarea bancii. Comisia parlamentara pentru economie, buget si finante n-a avizat deocamdata proiectul, pe motiv ca actionarii minoritari n-au anuntat înca daca vor contribui, la rândul lor, cu 155 de milioane de lei la majorarea capitalului social.