Subiectul demiterii ministrului de externe nu a mai ajuns sa fie dezbatut in Parlament. Motiunea impotriva acestuia a fost respinsa de biroul permanent prin votul socialistilor si al democratilor. Cei din PAS si PPDA, care au inaintat-o, spun ca deputatii din cele doua partide ar fi avut o intelegere. Sunt aberatii, raspund ceilati.

Desi motiunea impotriva lui Aureliu Ciocoi, inaintata dupa declaratia scandaloasa a acestuia cum ca Rusia ar fi vrut sa opreasca varsarile de sange in razboiul de pe Nistru, nu a trecut de biroul permanent, Alexandru Slusari de la PPDA a insistat. 

Alexandru SLUSARI, DEPUTAT PPDA: “Nu am vazut motive intemeiate pentru care motiunea nu a fost inclusa astazi pe ordinea de zi a sedintei, cer sa fie inclusa.” 

Zinaida GRECEANII, PRESEDINTELE PARLAMENTULUI: “Domnul Slusari, biroul permament a decis, este respinsa solicitarea dumnevoastra.” 

Socialistii, dar si doi democrati – Dumitru Diacov si Monica Babuc au votat impotriva motiunii in biroul permanent. Iar cei de la PAS si PPDA, care au inaintat-o, sustin ca acestia s-ar fi inteles pentru ca astfel sa promoveze in functii anumiti ambasadori si sa pastreze fotoliile pentru altii. 

Dinu PLANGAU, DEPUTAT PPDA: ”Refuzul reprezinta un joc foarte simplu de imparteala a ambsadorilor. In special se urmarestea pastrarea in functie a ambasadorului in Ungaria Oleg Tulea, apropiat al lui Dumitru Diacov.” 

Alexandru SLUSARI, DEPUTAT PPDA: ” Eu cred ca ei singuri nu stiu ce sa faca cu aceasta motiune si pur si simplu prin vot politic nu doresc sa o includa pe ordinea de zi.“ 

Ieri, democratii anuntau ca nu vor vota pentru motiunea simpla impotriva ministrului de externe, iar cei sase plecati din partid – spuneau ca o vor sustine.