Simpatizanti ai PLDM si sustinatori ai aliantei, printre care si fosti combatanti, s-au adunat astazi in fata Parlamentului pentru a sustine Guvernul Filat. Manifestantii i-au huiduit pe comunisti si pe democrati, si i-au aplaudat pe liberal-democrati. Dupa ce a fost demis, premierul a facut o baie de multime.
Daca pe Vlad Filat protestarii l-au aplaudat, atunci pe Voronin l-au huiduit. Cordoanele de politisti au stapanit cu greu furia manifestantilor.
Liderul PCRM a fost huiduit si atunci cand a intrat in cladirea Parlamentului. Vladimir Voronin a salutat multimea zambind.
Premierul Vlad Filat a fost intampinat cu aplauze.
Ulterior pe scarile Parlamentului au fost instalate doua boxe, iar sedinta Parlamentului a fost transmisa live. In timp ce in sala de sedinta deputatii isi tineau discursurile, manifestantii reactionau diferit - aplaudau sau ii huiduiau pe vorbitori.
Pe toata durata protestului, zona din fata Parlamentului a fost supravegheata de sute de politisti, iar, dupa demiterea Guvernului, la fata locului au fost dislocate trupe de carabinieri.
Protestul a durat mai bine de trei ore, iar dupa baia de multime a premierului, manifestantii s-au imprastiat.


