Ii pare rau pentru fostul adjunct de la SIS, Ruslan Turcanu care a fost scos tap ispasitor pentru a-l salva pe Artur Resetnicov. Este vorba despre presedintele Curtii Constitutionale, Alexandru Tanase, care sustine ca deputatul comunist s-a ascuns in spatele imunitatii de deputat lasandu-l pe Turcanu sa se descurce singur.
"Astazi am aflat ca un fost angajat al Serviciul de Informatii si Securitate (Ruslan Turcan) a fost condamnat la 3 ani de puscarie pentru interceptare ilegala a unor convorbiri telefonice, inclusiv ale mele. Imi pare rau pentru acest om, care a fost scos tap ispasitor pentru a-i salva fundul fostului director SIS. Daca Resetnikov ar fi avut elemetara demnitate de om, nu mai vorbesc de onoare de ofiter n-ar fi stat ca un sobolan ascuns in spatele imunitatii de deputat, in timp de fostul sau subaltern e bagat la puscarie. Eu n-am nici o pretentie la acest om, pe care il durea in cot despre ce si cu cine discutam eu. Altii ar fi trebuit sa stea pe banca acuzatilor...", a scris Tanase pe o retea de socializare.
Solicitat de In PROfunzime.md, Artur Resetnicov a declarat ca aceste invinuiri care i se aduc sunt un santaj politic. "Este un dosar fabricat care are menirea sa-mi impiedice activitatea politica. Cat tine de declaratia domnului Tanase, acesta aflandu-se la New York nu a inteles corect circumstantele. Eu nu m-am ascuns dupa imunitatea de deputat, dar procurorii au refuzat sa asculte argumentele mele", a specificat deputatul comunist.
Fost adjunct al directorului Serviciului de Informatii si Securitate, Ruslan Turcanu, a fos condamnat azi la trei ani de inchisoare in dosarul interceptarea apelurilor telefonice.
Ruslan Turcanu a fost gasit vinovat pentru faptul ca la inceputul anului 2009 a interceptat convorbirile telefonice ale unor deputati ca Mihai Godea si Alexandru Tanase, precum si ai unor colaboratori SIS.


