Deputații din opoziție au boicotat ședința parlamentului de astăzi și au plecat din sală. Totul s-a întâmplat după un schimb de replici dintre liderul „Democrației Acasă”, Vasile Costiuc și președintele Parlamentului, Igor Grosu, care i-a închis microfonul. Opoziția a acuzat guvernarea de cenzură, iar Costiuc chiar a încercat să smulgă microfonul de a Grosu pentru a vorbi.
„-Domnule Grosu, eu o să vorbesc de la microfonul dumneavoastră.
-148 din 06.05.2026, proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative.
-Domnul Grosu.
-Prima lectură, rog inițiem procedura de vot.
-Nu creați....”
Scânteiele dintre cei doi au pornit în momentul când Igor Grosu a anunțat că-l sancționează pe deputatul Alexandru Verșinin, colegul lui Costiuc, pentru că acesta nu și-a cerut scuze pentru insultele aduse mai multor deputați în plen.
Igor GROSU, PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI: „Domnul deputat Verșinin, în cadrul ședinței din 7 mai ați făcut niște declarații insultătoare la adresa fracțiunii PAS, de atunci până în prezent nu ați venit cu scuze publice, de aceea în conformitate cu articolul 133, sunteți lipsit de dreptul de a lua cuvântul, timp de trei ședințe.”
În apărare a venit liderul „Democrației Acasă”.
Vasile COSTIUC, DEPUTAT DEMOCRAȚIA ACASĂ: „Ca să vă liniștim domnule președinte, fracțiunea își menține poziția lui domnul Verșinin. Puteți să ne lipsiți de dreptul de a vorbi până la sfârșitul mandatului, oricum nu vă ajută.
-Sunteți sigur de ce spuneți acum?
-Da.
-Atunci luați loc.
-Eu o să vorbesc oricum și fără microfon.”
Costiuc însă a rămas la tribună și a continuat să vorbească, chiar dacă urma să ia cuvîntul alt deputat.
Opoziția a cerut o pauză, care a fost refuzată, așa că procedura de vot a continuat cu replici dintre Grosu și Costiuc.
„Rog să trecem la procedura de vot.
-Nu vă depășiți atribuțiile, încă odată repet, nu este biroul dumneavoastră.
-Domnule deputat repet, vă rog luați loc.
-Eu am dreptul să vorbesc, m-au votat oamenii.”
„O să plătiți pentru haosul pe care îl faceți. Acesta nu e colhoz, e Parlamentul Republicii Moldova.”
După pauza anunțată de șeful legislativului, opoziția a anunțat că boicotează ședința.
Deputații au ieșit în fața tribunei, iar liderii partidelor, rând pe rând, au venit cu acuzații la adresa guvernării, acuzații de cenzură și intimidari.
Vasile COSTIUC, DEPUTAT DEMOCRAȚIA ACASĂ: „În momentul în care ne băgați pumnul în gură, galoșii plini de mâl și credeți că o să-i rugumăm, vă greșiți amarnic. Să închizi microfonul fără un argument, așa că vrea mușchiul tău, pentru că e colhozul moștenit de la tatăl tău. E o chestiune de absurd și de lipsă de viziune și de perspectivă.”
Igor DODON, DEPUTAT PSRM: „Nimeni nu este veșnic. Au mai fost cei care credeau că sunt pe viață. Astăzi nu vedem sensul să continuăm discuțiile în acest Parlament.”
Renato USATÎI, DEPUTAT PARTIDUL NOSTRU: „În Parlament avem un singur artist și la acesta îi închideți microfonul. Noi și așa ne stăruim să vă deranjăm cât ma puțin, venim doar cu inițiative pozitive.”
După ce au ieșit din sală, Grosu a venit cu o replică.
Igor GROSU, PREȘEDINTELE PARLAMENTULUI: „O spun cu toată responsabilitatea, incultura comportamentul discalificant, înjuriile nu vor tolerate în această instituție, le amintesc la toți deputații, noi suntem priviți de o țară întreagă și acest comportament, expresii, înjurii, etichetări, ele se propagă în societate.
Stimați deputați din opoziție au toată deschiderea pentru a veni cu idei, să facem o confruntare de idei, de propuneri.”

