Filat a spart tacerea. Dupa 10 zile de liniste, premierul a vorbit cetatenilor despre viitorul guvernului. VEZI IN TEXT discursul integral al prim-ministrului.



Stimati concetateni,

Am decis sa ma adresez astazi Dumneavoastra cu un mesaj care sa raspunda mai multor întrebari care stiu ca va framînta. Este momentul sa clarificam anumite lucruri care tensioneaza societatea, este momentul sa vorbim deschis despre ce se întîmpla în Republica Moldova si sa luam anumite decizii.

Vin astazi în fata Dumneavoastra dupa mai bine de o saptamîna de consultari intense cu societatea, o saptamîna în care am avut ocazia sa constat ca îngrijorarile mele sînt împartasite de întreaga societate, dar am avut ocazia È™i sa aflu multe lucruri interesante si utile de la partenerii de dialog.

Asa cum stiti, pe toata perioada consultarilor m-am abtinut de la declaratii publice. Le-am lasat tribuna libera celor care au dorit sa se exprime, iar spectacolul a fost pe masura. A fost un test foarte relevant, care a scos în evidenta faptul ca unii sînt absolut obsedati de persoana mea. Desi nu am facut nici o declaratie politica în aceasta perioada, atacurile la adresa mea au continuat cu aceeasi intensitate È™i, mai ales, cu aceeaÈ™i fantezie.

Acest lucru mi-a dat prilejul sa fac urmatoarea constatare. Exista o diferenÈ›a mare între modul în care înÈ›eleg eu rolul AIE È™i modul în care îl înÈ›eleg unii dintre colegii mei de alianÈ›a. Prioritatea mea este ca AlianÈ›a sa fie functionala, nu doar sa existe pur È™i simplu. Daca este însa sa judec dupa declaraÈ›iile din ultima perioada ale colegilor mei, ei vor doar menÈ›inerea AlianÈ›ei în actualul format È™i nimic mai mult. Nu am auzit nici un cuvînt din partea lor în toata aceasta perioada despre eficienÈ›a AlianÈ›ei, despre ce ar trebui sa facem pentru a sprijini Guvernul în dificilul proces de reforma.

Eu cred ca a venit momentul sa nu mai discutam doar despre faptul ca AIE trebuie sa existe cu orice pret, pentru ca o sa ne pierdem doar în emotii si vom uita total de scopul pentru care a fost creata. Eu sînt de acord cu afirmaÈ›ia ca AIE trebuie menÈ›inuta, dar nu cu preÈ›ul abandonarii obiectivelor pentru care a fost creata.

AlianÈ›a nu trebuie tratata ca si cum ar fi o firma în care actionarii încearca sa cîstige fiecare o influenta cît mai mare, încercînd chiar sa cumpere prin metode frauduloase actiuni de la ceilalÈ›i parteneri. Poate ca unii politicieni sînt de vânzare, poate ca unii conducatori de institutii au pretul lor, dar cetatenii Republicii Moldova categoric nu sînt de vînzare. Cei care apeleaza la astfel de metode trebuie sa înteleaga ca nu pot sa cumpere tot poporul si ca într-o zi astfel de metode se vor întoarce împotriva lor.

Stimați concetateni,

Am facut aceasta introducere pentru a se întelege sensul mesajului meu de astazi, acela ca este important ca AIE sa existe în continuare, dar nu cu pretul conservarii unui sistem corupt în institutiile statului, nu cu pretul renuntarii la reforme È™i la celelalte obiective pe care ni le-am asumat.

Am discutat aceasta tema È™i în cadrul consultarilor pe care le-am avut cu reprezentantii societatii civile, ai sindicatelor, partidelor politice parlamentare È™i extraparlamentare, patronatelor, investitorilor straini, cu formatorii de opinie, cu reprezentantii mediului academic, cu reprezentantii corpului diplomatic acreditat la Chisinau, cu uniunile de creaÈ›ie si cu alti reprezentanti ai societatii.

Am avut ocazia sa constat ca si ei sînt foarte preocupati de activitatea Guvernului, de faptul ca prelungita criza politica ar putea afecta viitorul tarii noastre. Am aflat ca si ei îÈ™i doresc sa trecem de la declaraÈ›ii de dragoste fata de Alianta la gasirea unor solutii pentru a o face functionala.

Temele care s-au regasit în toate consultarile pe care le-am avut, au fost: situaÈ›ia tensionata din Guvern È™i blocajele la care este supus, lupta cu corupÈ›ia, situaÈ›ia din AlianÈ›a, ce se întîmpla cu reformele, ce se întîmpla cu alegerea preÈ™edintelui È›arii È™i daca vom avea sau nu alegeri anticipate. Sînt probleme la care ma voi referi în continuare, cînd va voi prezenta concluziile la care am ajuns dupa consultarile cu societatea. Dar mai întîi, vreau sa le mulÈ›umesc tuturor celor care au participat la consultari È™i sa-i asigur pe cei cu care nu am reuÈ™it sa ne vedem în aceasta perioada ca de acum încolo consultarile Premierului cu societatea civila vor avea un caracter periodic. Ne vom vedea ori de cîte ori va fi nevoie pentru ca numai împreuna putem identifica soluÈ›ii de viitor pentru È›ara noastra.

Stimați concetateni,

Preocuparea mea principala în acest moment, ca Prim Ministru, este sa asigur un Guvern functional si o guvernare cît mai eficienta, care sa aduca, în sfîrsit, bunastare cetatenilor Republicii Moldova. Îmi doresc ca informatiile care ajung la cetateni sa fie legate de activitatea Guvernului, nu de batalii politice si de unii ministri care se întrec sa le arate sefilor lor de partid cum se opun ei Primului Ministru. Nu acesta este Guvernul pe care È™i-l doresc oamenii, nu acesta este Guvernul care le va asigura o viata mai buna.

Le spuneam si partenerilor de consultari ca Guvernul nu se confrunta în acest moment cu opozitia politica facuta de comunisti, ci cu opozitia facuta de partidele din interiorul AIE. Practic, noi nu avem o alianÈ›a formata din trei partide, ci o alianÈ›a în alianÈ›a, formata dintr-un partid pe de o parte, PLDM, È™i PD împreuna cu PL, pe de alta parte. Acest lucru nu este benefic pentru bunul mers al lucrurilor. Nu o astfel de politica le-am promis noi oamenilor, nu un astfel de Guvern le-am promis, macinat zilnic de tensiuni politice.

Si pentru a fi mai clara situatia în care ne aflam, va propun sa privim doar la diferenta dintre modul în care a funcÈ›ionat anul trecut Guvernul si modul în care funcÈ›ioneaza acum.

În mandatul precedent am activat în liniste, iar obiectivul nostru principal a fost asigurarea unei guvernari eficiente. Si am reusit! Am scos tara din criza, am stabilizat-o economic, iar printr-o munca enorma am reuÈ™it recîÈ™tigam încrederea partenerilor externi în RM È™i sa beneficiem de ajutorul lor pentru a ne putea dezvolta. Ministrii erau preocupaÈ›i sa asigure un management de calitate în institutiile în care au activat. Asta pentru ca erau lasaÈ›i sa lucreze. Ce s-a întîmplat însa dupa alegerile din noiembrie stim cu totii. Unii dintre colegii de AlianÈ›a, suparati pe rezultatul obtinut în alegeri, si-au fixat ca obiectiv sa ma blocheze în activitate, ei neîntelegînd ca nu îl blocheaza pe Vlad Filat, ci pe Primul Ministru al Republicii Moldova, iar prin acest lucru afecteaza întregul Guvern si compromit actul guvernamental. Acest lucru s-a întîmplat din pacate, iar acum sîntem în situatia în care se încearca încorsetarea Primului Ministru si trecerea tuturor deciziilor prin diferite filtre de partid, fara a se mai tine cont de interesul oamenilor.

Toate aceste lucruri au dus la transferarea tensiunii de pe scena politica în Guvern, se pune o presiune politica extraordinara pe ministri, sînt determinati sa activeze în Guvern în functie de interesele de partid sau, mai rau, în functie de interesul unui politician sau altul. Si aici amintesc doar modul în care s-a blocat votarea bugetului în Guvern, cazul Moldtelecom, în care se dorea taxarea suplimentara a oamenilor printr-o nejustificata majorare de tarife, È™i încercarea de blocare a reformei în educatie prin denaturarea sensului real.

Si voi mai da doar un exemplu, din multe altele, cel legat de ceea ce se întîmpla la întreprinderile de stat. Noi spunem mereu ca una dintre marile probleme cu care se confrunta cetatenii sînt preturile mari si ca statul nu poate face mare lucru în a opri aceste cresteri de preturi. Nu este adevarat! Lupta cu preturile nu trebuie data doar la suprafata, ci trebuie de pornit de la cauzele care genereaza cresterea preturilor. Iar daca vom face curatenie în întreprinderile cu capital majoritar de stat, sînt sigur ca vom obtine cel puÈ›in o stabilizare a preturilor, daca nu chiar o micsorare. Nu voi accepta niciodata ca cetatenii sa plateasca preturi mai mari la telefonie, doar pentru ca Moldelecom a facut niste investitii nerentabile sau sa plateasca un pret mai mare pentru pîine, pentru ca cineva a administrat defectuos întreprinderea Franzeluta.

Dragi concetațeni,

Am È›inut sa fac publice aceste lucruri pentru ca toata lumea sa înteleaga actiunile Primului Ministru din ultima perioada si ca nu ma voi opri aici, voi continua sa elimin schemele frauduloase din aceste întreprinderi, indiferent cît de puternice se cred personajele care stau în spatele acestora.

Nu voi accepta ca Moldova sa mai ajunga vreodata un stat luat în captivitate de o forta politica sau de vreun grup de interese. Si le transmit un mesaj celor care încearca sa faca asta, ca sînt dispus sa pierd enorm în planul imaginii personale pentru a ma lupta cu ei pîna la capat.

Sînt constient ca nu întîmplator presiunile politice asupra Guvernului si a Primului Ministru s-au accentuat în momentul în care am început lupta cu aceste scheme frauduloase. Este, daca vreti, o reactie a sistemului care a condus tara timp de foarte multi ani si care opune acum o ultima rezistenta. Și nu trebuie sa uitam nici o clipa cine a creat acest sistem È™i faptul ca unii dintre ei sînt înca în funcÈ›ii de conducere, iar alÈ›ii sînt chiar în structurile de conducere ale AIE, prin intermediul unor funcÈ›ii obÈ›inute conjunctural.

Întrebarea este însa în ce masura noi, cei care asiguram guvernarea, dorim sa ducem aceasta lupta cu sistemul pîna la capat si sa curatam institutiile, asigurîndu-le funcÈ›ionalitatea.

Iar aici vreau sa va spun cum vad eu lucrurile:

1.Republica Moldova trebuie sa aiba institutii functionale, institutii care sa nu fie resetate de cîte ori se schimba partidele de la guvernare.

2.Vreau sa le redam oamenilor institutiile statului, sa munceasca pentru ei, nu pentru grupuri de interese.

Ori avem institutii puternice, stabile, ori acceptam sa ramînem în saracie È™i corupÈ›ia sa devina regula de distribuire a resurselor, spre grupuri de interese, nu spre popor.

Trebuie sa eliminam politizarea excesiva a institutiilor si sa încetam sa mai personalizam functiile. Aceasta personalizare ne-a adus în situatia în care sa nu putem alege Presedintele tarii, în situatia în care dialogul dintre partidele parlamentare este complet blocat. Eu consider ca nu trebuie sa existe egoism atunci cînd e vorba de interesul national, nu trebuie sa sacrificam Moldova pentru orgoliul cuiva, iar eu le-am spus si partenerilor de consultari, sunt oricînd dispus sa fac un pas înapoi, sa renunÈ› chiar la funcÈ›ia de Prim Ministru, daca acest lucru ar debloca situatia politica.

Si tot în acest context, pentru ca s-a discutat mult în ultima perioada pe tema alegerilor anticipate, vreau sa va spun ca pozitia mea ca Prim Ministru a fost si ramîne aceeasi, ca alegerile anticipate ar fi acum un dezastru pentru Republica Moldova, nu putem guverna È›ara într-o permanenta campanie electorala, e timpul sa lucram în stare de normalitate. Declar astazi public ca voi face tot ce este posibil pentru a evita un nou scrutin electoral anticipat si fac apel la toate partidele politice pentru reluarea dialogului pe tema alegerii presedintelui tarii. În opinia mea, întreruperea dialogului cu opozitia a fost una dintre marile greseli ale AIE.

Avem responsabilitatea fata de cetatenii RM sa gasim o solutie de compromis. Le sîntem datori cetatenilor care au votat AIE, dar trebuie sa fim responsabili si fata de cei 40 la suta care au votat opozitia. Noi trebuie sa guvernam pentru toti cetatenii tarii, indiferent de partidul pe care l-au votat.

Ieri am facut un prim pas spre reluarea dialogului cu opoziÈ›ia. În cadrul consultarilor am avut o întîlnire cu liderul PCRM, domnul Vladimir Voronin. Am discutat despre situaÈ›ia din È›ara, despre necesitatea de a gasi cît mai rapid o soluÈ›ie pentru asigurarea stabilitaÈ›ii politice. Întîlnirea de ieri a fost o dovada ca putem avea un dialog civilizat È™i sper ca în perioada urmatoare acest dialog sa aduca È™i rezultate concrete, care sa duca la încheierea crizei constituÈ›ionale.

Stimati concetateni,

Tot în acest context, vreau sa menÈ›ionez ca unul dintre formatorii de opinie care a participat la consultari mi-a spus ca pericolul care pîndeste acum RM nu este comunizarea, ci mafiotizarea. Daca nu vom opri orice tentativa de mafiotizare a È›arii, nu vom avea niciodata o Moldova fara saracie È™i nu va veni niciodata timpul sa ducem schimbarea pîna la capat, iar aceste cuvinte vor ramîne doar slogane de campanie electorala.

Trebuie sa recunoaÈ™tem ca noi nu luptam cu comunistii acum, ei s-au izolat si asteapta momentul oportun sa revina la guvernare. Nu putem sa mai continuam sa dam vina doar pe ei, curînd o sa facem doi ani de guvernare, iar acest argument îsi pierde din consistenta. Eu sînt perfect constient ca cetaÈ›enii nu ne vor judeca dupa cît de eroi am fost în lupta cu comunistii, ci dupa cîte lucruri bune am facut pentru tara.

Iar un lucru care pentru mine este principial, nu mai vreau ca în Republica Moldova sa luptam tot timpul împotriva a ceva sau împotriva cuiva, vreau ca toti sa luptam pentru ceva, sa luptam pentru Republica Moldova, sa luptam pentru a ne integra în UE, sa luptam pentru a asigura drepturi, libertaÈ›i È™i bunastare propriilor cetaÈ›eni.

Acestea sînt motivele pentru care am luat cîteva decizii care vizeaza o guvernare eficienta si eliminarea unor bariere ce blocheaza activitatea Executivului.

Nu pot sa mai accept ca printr-o asa-zisa dragoste fata de Alianta sa mascam incompetenta. Unii dintre conducatorii de institutii, iar aici nu ma refer doar la Guvern, se cred vesnici în functii datorita faptului ca se È™tiu aparati de algoritmul politic care a dus la numirea lor. Dar dincolo de algoritm, e nevoie de competenta. Si afirm clar ca nu toti conducatorii de institutii îsi fac treaba asa cum ar trebui. Unii au aflat despre reforma doar de la televizor, nu au facut nimic în ceea ce priveste reformarea institutiilor pe care le conduc. Aceste lucruri nu vor mai fi acceptate pentru ca ne dorim sa asiguram o dezvoltare reala a È›arii.

Doamnelor și domnilor,

În situaÈ›ia actuala, AIE are doua probleme importante de rezolvat: sa asigure eficienÈ›a actului guvernarii È™i sa asigure stabilitatea politica prin depaÈ™irea efectelor crizei constituÈ›ionale. De aceea, le voi propune colegilor de AlianÈ›a cîteva modificari esenÈ›iale, care ar asigura depaÈ™irea problemelor respective.

Le voi propune ca fiecare partid din AlianÈ›a sa faca în perioada urmatoare o evaluare a activitatii conducatorilor de institutii pe care i-au numit, lucru pe care îl vom face È™i în PLDM, dupa care sa discutam în cadrul AIE pe marginea acestor evaluari si sa luam deciziile care se impun. La aproape doi ani de guvernare e cazul sa vedem daca cei pe care i-am numit în funcÈ›ii îÈ™i fac cu adevarat treaba.

În calitate de Prim Ministru, le voi prezenta, de asemenea, o evaluare în ceea ce priveÈ™te activitatea Cabinetului È™i propunerile mele de remanieri. Aceste propuneri nu-i vor viza doar pe ministri, ci si pe conducatorii unor institutii din administraÈ›ia publica centrala.

Scopul acestei remanieri este eficientizarea Guvernului si dinamizarea implementarii procesului de reforma.

De asemenea, le voi propune partenerilor de Alianta depolitizarea institutiilor de drept. Si aici ma refer la JustiÈ›ie, SIS, Procuratura Generala, MAI È™i CCCEC. Aceste insituÈ›ii au sarcina È™i responsabilitatea de a asigura aplicarea legii, însa ele sînt înca parte a unui sistem vicios È™i corupt, cu toÈ›ii È™tim asta, sînt înca politizate excesiv, iar acest lucru afecteaza procesul de reformare, dar si eficienta lor. Sînt sigur ca daca vom avea o discutie serioasa în AlianÈ›a, pe marginea acestui subiect, vom gasi solutii pe a asigura independenta necesara institutiilor respective, inclusiv în ceea ce priveÈ™te mecanismul de desemnare a conducatorilor, care nu mai trebuie sa fie unul politic.

Am decis sa le propun partenerilor de guvernare adoptarea Legii cu privire la responsabilitatea ministeriala, astfel încît fiecare membru al Cabinetului de miniÈ™tri sa poarte raspundere personala pentru activitatea desfaÈ™urata.

Voi iniÈ›ia demersurile pentru amendarea Legii cu privire la Guvern prin eliminarea prezidiului, care s-a dovedit, asa cum anticipam, un instrument birocratic si inutil. Voi avea însa grija sa asigur în continuare, în cadrul sedintelor de Guvern, mecanismele prin care deciziile care se iau sa fie adoptate democratic, asa cum s-a întîmplat si în precedentul meu mandat, cînd am functionat foarte bine fara acest prezidiu, pe care nu o sa-l regasiti în nici un guvern democratic.

De asemenea, voi insista sa revenim la precedenta formula de adoptare a deciziilor în Guvern, cu majoritatea voturilor membrilor Cabinetului prezenÈ›i la È™edinÈ›a. Este o procedura aplicata în instituÈ›iile democratice din toata lumea, inclusiv în Parlamentul Republicii Moldova.

Tot în ceea ce priveste activitatea mea, ca Prim Ministru, nu voi mai accepta sa lucrez cu ministri care nu duc la îndeplinire sarcinile pe care le primesc È™i care se preocupa mai mult sa aduca critici colegilor de Guvern, decît sa munceasca. Cei care nu sînt în stare sa se ridice la nivelul demnitaÈ›ii de ministru, nu au ce sa caute într-o echipa guvernamentala.

Stimați concetațeni,

Avînd în vedere faptul ca instabilitatea politica încetineÈ™te implementarea reformelor, procesul de atragere a investiÈ›iilor straine È™i afecteaza imaginea È›arii noastre în exterior, consider aceasta problema ca fiind una de importanÈ›a majora. De aceea, le voi propune colegilor din AIE sa reluam imediat dialogul pe marginea depaÈ™irii efectelor crizei constituÈ›ionale.

La moment, eu vad doua posibilitati reale de evitare a alegerilor parlamentare anticipate:

1) identificarea de catre toate partidele parlamentare, în urma unui dialog constructiv, a unei candidaturi de consens pentru funcÈ›ia de PreÈ™edinte al Republicii Moldova. La cum stau acum lucrurile în Republica Moldova, se creaza impresia ca doar o persoana anume poate sa fie Presedinte al tarii, doar o persoana poate sa fie Presedinte al Parlamentului si doar o persoana poate sa fie Prim Ministru. Lucru care nu este corect. În Republica Moldova sînt mai multe persoane care pot face faÈ›a cu succes acestor funcÈ›ii.

2) Cea de-a doua soluÈ›ie pe care o vad este amendarea solidara de catre toate fracÈ›iunile parlamentare a ConstituÈ›iei cu scopul revenirii la procedura de alegere a PreÈ™edintelui de catre întreg poporul. Este un lucru firesc atît timp cît nu putem sa gasim o soluÈ›ie pentru alegerea PreÈ™edintelui È›arii de catre Parlament.

Aici fac o precizare importanta – aceste propuneri nicidecum nu pot fi privite ca o reformatare a AlianÈ›ei, noÈ›iune care, se pare, a intrat puternic în vocabularul unor politicieni si care este folosita cu orice ocazie. Este, de fapt, o resetare funcÈ›ionala a AlianÈ›ei – un procedeu absolut necesar pentru a asigura stabilitate în È›ara È™i eficienÈ›a în actul guvernarii.

În ceea ce priveste procesul de reforma, trebuie sa constat astazi ca Guvernul nu are sprijinul politic integral din partea partidelor din AIE. Nu putem sa continuam sa luam decizii privind reforma la Guvern, dupa care la Parlament sau la partid, sa fie criticate. Nu poÈ›i sa fii la guvernare, dar în acelasi timp sa fii în opozitie.

Pentru a eficientiza procesul de reforma, voi pune în aplicare o propunere venita din partea mai multor parteneri de consultari, voi crea Comitetul National pentru Reforma, din care vor face parte toti membrii Guvernului, dar si reprezentanti ai societatii civile. Rolul acestui Comitet este de a monitoriza modul în care se desfasoara procesul de reforma, de a veni cu recomandari în ceea ce priveste procesul de implementare. În acest fel vom implica È™i societatea în procesul de luare a deciziilor referitoare la procesul de reforma.

De asemenea, voi crea Consiliul Economic pe lînga Primul Ministru. Acest lucru mi-a fost solicitat si de unii parteneri de consultari si sînt sigur ca va avea un impact pozitiv asupra unei politici economice mai sanatoase a Guvernului. Din Consiliul Economic vor face parte reprezentanÈ›i ai mediului de afaceri, importante personalitaÈ›i, dar vom invita È™i personalitaÈ›i din domeniul economic de peste hotare.

Stimati concetațeni!

Astazi, am enunÈ›at probleme cu care ne confruntam la moment ca È™i Guvern, ca È™i AlianÈ›a, ca È™i È›ara. Acum, trebuie ca, împreuna cu colegii din AlianÈ›a È™i cu colegii noÈ™tri din opoziÈ›ie, sa venim cu soluÈ›ii, sa le demonstram oamenilor ca sîntem cu adevarat în serviciul lor, ca luptam cu corupÈ›ia, ca ne pasa de viitorul acestei È›ari È™i depunem eforturi pentru ca acest viitor sa fie unul mai bun.

Perioada urmatoare va fi un adevarat test de maturitate politica, de responsabilitate civica È™i ataÈ™ament faÈ›a de interesele cetaÈ›enilor È™i ale È›arii. Vom vedea cine va reuÈ™i sa treaca acest test! La finalul acestei perioade vom putea trage È™i unele concluzii privind evoluÈ›ia situaÈ›iei în continuare. Am spus È™i mai spun – nu eu voi cel care va rupe AlianÈ›a! Cel mai mare duÈ™man al AIE, cît nu ar parea de straniu, sînt chiar membrii ei.

Daca toÈ›i vom înÈ›elege acest lucru È™i vom acÈ›iona în consecinÈ›a, AlianÈ›a are viitor, daca nu – fiecare sa-È™i asume partea sa de responsabilitate. În final, alegatorul este cel care ne va judeca. Personal, profit de ocazie È™i-mi reiterez angajamentul ferm de a acÈ›iona È™i în continuare pornind strict de la interesul cetaÈ›enilor. Sînt gata sa procedeze la fel È™i colegii noÈ™tri de AlianÈ›a? În scurt timp vom afla acest lucru.

Este mai important ca niciodata sa nu ne lasam prada emoÈ›iilor, sa fim raÈ›ionali, sa dam dovada de înÈ›elepciune È™i de spirit constructiv.

Oamenii aÈ™teapta de la noi nu emoÈ›ii, ci soluÈ›ii, respectarea angajamentelor pe care ni le-am asumat È™i anume de a asigura Republicii Moldova un viitor liber, democratic, european, prosper. Pentru realizarea acestor obiective, în calitate de Prim-ministru, reafirm ca prioritatea mea este implementarea reformelor È™i lupta împotriva corupÈ›iei. Nu voi admite ca instituÈ›iile statului sa fie folosite în alte scopuri decît cele care reies din interesele cetaÈ›enilor.

În încheiere vreau sa va mai spun ca atunci cînd am acceptat funcÈ›ia de Premier, dar È™i ulterior cu alte ocazii, am menÈ›ionat ca voi fi un Prim-ministru al Republicii Moldova, al tuturor cetaÈ›enilor È™i nu voi accepta sa deÈ›in aceasta funcÈ›ie doar de dragul funcÈ›iei.

Stimati cetateni!

Propunerile pe care le-am facut astazi reprezinta viziunea mea privind masurile ce se impun pentru a depasi blocajele cu care ne confruntam, viziune reieșita și din consultarile cu societatea civila si partidele politice.

Sînt sigur ca implementarea acestor propuneri va spori eficienta si calitatea guvernarii si va asigura conditii de stabilitate politica, atît de necesare pentru dezvoltarea în continuare a tarii noastre. Pe parcursul timpului am dat dovada în activitatea mea, nu prin declaraÈ›ii, ci prin acÈ›iuni concrete, de maturitate È™i generozitate politica. Sper ca È™i partenerii de alianta vor trata cu maxima responsabilitate si maturitate politica solicitarile cu care am venit astazi. Respingerea lor va însemna ca Guvernul nu are sprijin politic si, în aceasta situatie, voi lua deciziile care se impun.

Va multumesc pentru atentie!