Pe 15 noiembrie 2020, Maia Sandu a fost aleasa in functia de presedinte al Republicii Moldova. Astazi, dupa trei ani de cand detine aceasta functie, sefa statului spune ca va merge inainte pentru a indeplini angajamentele pe care si le-a asumat si pentru a lasa copiilor si tinerilor o Moldova mai buna.

„Pe 15 noiembrie 2020, acum 3 ani, impreuna cu cetatenii am obtinut o victorie importanta! O victorie nu doar impotriva unui regim corupt, care bloca orice sansa de dezvoltare a Moldovei. Dar si o victorie pentru un viitor mai bun, o victorie a optimismului in fata deznadejdii, o victorie a unitatii moldovenilor si a puterii noastre de a ne decide soarta.  Victoria de acum 3 ani a fost victoria cetatenilor, de acasa si din diaspora, care au crezut in Moldova! In ciuda unei lupte nedrepte, in ciuda oricaror piedici, moldovenii s-au mobilizat fara precedent si am reusit sa cream o unitate de neinvins. Impreuna am pornit pe un drum lung si dificil spre crearea unui stat cu adevarat liber, european, care sa aiba grija de toti cetatenii sai. Victoria nu a fost o destinatie, ci un inceput. Si vom merge inainte pentru a indeplini angajamentele pe care ni le-am asumat si pentru a lasa copiilor si tinerilor o Moldova mai buna”, a scris presedintele pe facebook. 

In noiembrie 2020, Maia Sandu, candidata partidului Actiune si Solidaritate a devenit prima femeie presedinte a Republicii Moldova. Ea a castigat cel de-al doilea tur al alegerilor prezidentiale cu 57,75% din voturi, fata de 42,25% obtinute de socialistul Igor Dodon.

Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  gasiti imaginile, dar si stirile momentului din Moldova si din intreaga lume! Fii reporter Pro TV. Daca ai surprins imagini care pot deveni o stire, ni le poti trimite pe Viber, Whatsapp sau Telegram la numarul 079400508.