La trei luni de la scrutinul prezidential, castigat de actorul Vladimir Zelenski, Ucraina isi voteaza noul parlament. Maine, in tara vecina se vor desfasura alegeri anticipate dupa ce liderul de la Kiev a semnat un decret prin care a dizolvat Rada Suprema.

Potrivit sondajelor partidul “Slujitorul poporului” in frunte cu Zelenski ar putea obtine 52 la suta din voturi. Pe locul doi s-ar putea clasa formatiunea prorusa Platforma pentru Viata cu pana la 15 procente. O mare parte din partidele inscrise in cursa au sanse sa treaca pragul electoral de 5 la suta, scriu jurnalistii straini. Aceste previziuni acopera doar 225 de locuri in Rada Suprema. Restul 199 de deputati vor fi alesi prin vot uninominal.