Curtea de Apel a admis partial contestatiile partidelor cu privire la modificarea deciziei CEC privind numarul sectiilor de vot in strainatate. Astfel, prin decizia sa, Curtea de Apel obliga CEC-ul ca numarul sectiilor de votare deschise in strainatate sa nu fie mai mic decat cel anuntat de Ministerul de Externe, care este de 191. Despre asta a anuntat Andrei Nastase, dupa ce magistratii CA si-au anuntat hotararea.
Andrei NASTASE, LIDERUL PLATFORMEI DA: "S-a produs ceea pentru ce am luptat si am muncit. Am obtinut castig de cauza in cauza statul RM impotriva cetatenilor sai. Iaca ca cele 192 de sectii de votare care le-a solicitat MAEIE ca sa fie deschise urmeaza a fi deschise. Faptul ca instanta de judecata fara a avea o opinie separata a unuia dintre judecatori a omis aceasta hotarare se datoreaza celor de acasa. Doar PPDA a initiat o actiune, contestand un act administrativ cu caracter normativ. Astazi s-a facut dreptate.
Curtea de Apel obliga CEC-ul ca numarul sectiilor de votare din strainatate sa nu fie mai mic decat cel pe care l-a propus Ministerul de Externe, iar ieri in instanta de judecata noi am insistat ca avizul MAEIE este unul obligatoriu si nu unul consultativ, asa cum pretindea reprezentantul CEC-ului. Trebuie sa stiti ca la Curta de Apel Chisinau, regimul Plahotniu-Dodon au avut complici chiar in sala de judecata."
Sergiu LITVINENCO, DEPUTAT PAS: "Curtea de Apel Chisinau a declarat partial ilegala hotararea CEC de deschidere a 146 de sectii de votare in diaspora. CEC trebuie acum sa adopte hotararea prin care sa decida deschiderea a nu mai putin de 190 de sectii de votare asa cum a propus Ministerul Afacerilor Externe.
Este o victorie a cetatenilor Republicii Moldova - atat a celor de acasa, cat si, mai ales, a celor din diaspora. Asteptam acum de la CEC sa intre in sfarsit in legalitate."
Pe data de 5 iunie, CEC a decis sa deschida doar 139 de sectii de votare in strainatate, iar ulterior a suplinit numarul cu inca sapte sectii. Decizia a fost contestata la Curtea de Apel, iar dupa sapte sedinte, astazi, s-a luat o decizie. Si la prezidentialele din toamna au fost deschise 139 de sectii in strainatate, iar din aceasta cauza s-au format cozi uriase, moldovenii au facut si mii de kilometri ca sa ajunga la vot, iar multi dintre ei nu au putut sa voteze pentru ca fie s-a incheiat programul sectiilor, fie nu au fost suficiente buletine de vot.

