In aceste momente este depusa sesizarea Maiei Sandu pentru ca Curtea Constitutionala sa se pronunte privind constatarea circumstantelor pentru dizolvarea Parlamentului.
Maia SANDU, PRESEDINTELE RM: "Asa cum prevede Constitutia, am avut consultari cu fractiunile si grupurile parlamentare in legatura cu situatia politica din tara si eventuala dizolvare a Parlamentului. Parlamentul a esuat sa aleaga un Guvern din doua incercari si dupa 45 de zile de la prima solicitare de investitura, iar de la demisia Guvernului Chicu au trecut mai mult de 3 luni. Ca si expertii in drept constitutional, consider ca sunt intrunite circumstantele legale pentru dizolvarea Parlamentului.
Mai multi deputati din actualul Parlament incearca sa ne convinga de grija lor fata de cetateni. Dar legile si deciziile pe care le voteaza acesti deputati sunt in continuare impotriva cetatenilor. Parlamentul a avut posibilitatea de doua ori sa investeasca un Guvern profesionist dedicat cauzei cetatenilor. Si in ambele cazuri Parlamentul s-a impotrivit. Cei care au furat si slabit toate institutiile statului, le-au facut neputincioase in fata provocarilor si necesitatilor oamenilor, au adus statul in pragul esecului total, ne cer acum sa le mai dam timp. Insa oamenii nu mai au timp de jocurile lor murdare. Oamenii au nevoie de un stat functional, au nevoie de un Parlament responsabil care sa investeasca si sa sprijine un Guvern stabil si competent. Oamenii nu au nevoie de deputati care vor sa se salveze pe ei insisi. Oamenii au nevoie de deputati care sa salveze tara.
Alegerile anticipate constituie sansa cetatenilor de a-si alege deputati care sa le reprezinte cu adevarat interesele, sa scoata tara din criza si sa o scape de coruptie. Alegerile anticipate sunt solutia care poate vindeca tara noastra.
Din aceste considerente, am decis sa sesizez astazi Curtea Constitutionala pentru constatarea circumstantelor constitutionale de dizolvare a Parlamentului. Daca Curtea Constitutionala va spune ca exista circumstante, voi dizolva Parlamentul si vom merge la judecata oamenilor."


