Marina Tauber ramane in penitenciarul numarul 13. Decizia a fost luata astazi magistratii de la Curtea de Apel, care au respins recursul avocatilor acesteia. Tauber sustine ca decizia este ilegala si insista ca este nevinovata.
Marina Tauber a fost escortata astazi la Curtea de Apel Chisinau unde a aflat ca ramane la Penitenciarul 13. Aceasta a declarat ca decizia magistratilor este ilegala.
Marina TAUBER, DEPUTAT PARTIDUL SOR: “Asa este justitia la noi. Este amuzant, au fost prezentate multe argumente in baza carora eu nu trebuie sa fiu detinuta in inchisoare. Ce sa facem? Lupta continua, oricum noi o sa fim si o sa ramanem puternici. Eu si in penitenciarul 13 raman om si raman persoana care a fost delegata de popor sa lupte pentru drepturile oamenilor.”
Sedinta a durat aproximativ 5 ore, iar avocatii Marinei Tauber sustin ca au prezentat probe suplimentare care ar demonstra nevinovatia acesteia.
Aureliu COLENCO, AVOCATUL MARINEI TAUBER: “Am prezentat probele scrise, care dovedesc faptul ca Marina Tauber nu au avut nicio tangenta cu acitarile care sunt imputate in banuiala rezonabila. Am prezentat si declaratiile scrise ale lui Filip Kirkorov, ale administratorului companiei de evenimente, nicio proba din materialele care au fost prezentate, nu releva ca artistii au primit acesti bani.”
Aparatorii deputatului partidului Sor spun ca vor ataca aceasta decizie la CEDO.
Aureliu COLENCO, AVOCATUL MARINEI TAUBER: “Dosarul acest nu o sa ramana asa, noi o sa ne adresam numaidecat la CEDO. Eu sunt sigur ca o sa fie condamnata Republica Moldova pentru hotararea de astazi.”
Marina Tauber este invinuita pe doua capete de acuzare, falsificarea raportului de gestionare financiara a Partidului Sor pentru primul semestru al acestui an si acceptarea cu buna stiinta a finantarii Partidului de catre un grup criminal organizat. Acum doua saptamani ea a fost retinuta, dupa ce a ramas fara imunitate parlamentara, iar ulterior a fost plasata in arest. Tauber se declara nevinovata si spune ca totul s-ar face la comanda guvernarii, acuzatii respinse de PAS.

