Procurorii Anticorupție au atacat în instanță sentința în cazul lui Vladimir Plahotniuc pentru că pedeapsa primită ar fi prea blândă. Procuratura solicită rejudecarea cauzei și aplicarea unei pedepse de 25 de ani de închisoare. Între timp, Plahotniuc a venit cu prima reacție publică după ce pe 22 aprilie a fost condamnat la 19 ani de închisoare în dosarul frauda bancară, calificând sentința drept una exclusiv dictată politic.
Procuratura Anticorupție a contestat sentința în cazul lui Vladimir Plahotniuc, considerând că acesta a primit o pedeapsă prea blândă pentru faptele sale. Potrivit probelor, infracțiunile comise de Plahotniuc au provocat prejudicii enorme sistemului bancar și au afectat grav economia, imaginea și încrederea în instituțiile statului.
Acuzarea menționează că nu există circumstanțe care să justifice o pedeapsă redusă, iar instanța nu a ținut cont suficient de personalitatea inculpatului și de riscul comiterii unor noi infracțiuni.
Așadar, Procuratura solicită casarea parțială a sentinței, rejudecarea cauzei și aplicarea unei pedepse de 25 de ani de închisoare.
Între timp, într-o prima reacție a lui Vladimir Plahotniuc după condamnare, acesta a scris într-o postare pe rețelele de socializare, că „Doar naivii pot crede că în aprilie s-a produs un act de triumf al legii”.
Fostul lider democrat a calificat sentința drept una exclusiv dictată politic. Plahotniuc spune că procesul ar fi fost marcat de lacune de partea probatorie, că nu i-ar fi fost acordat timp destul pentru studierea dosarului, precum și că martorii apărării ar fi fost selectați și excluși în mod părtinitor. Astfel, acesta a anunțat că va ataca decizia în instanțele superioare, inclusiv la nivel european și internațional.
Contactați de PRO TV, reprezentanții Judecătoriei Buiucani au spus că nu comentează acuzațiile lui Plahotniuc.
Pe 22 aprilie, fostul lider PD, Vlad Plahotniuc, a fost condamnat la 19 de ani de închisoare în penitenciar de tip închis, în dosarul frauda bancară, unde este acuzat de crearea și conducerea unei organizații criminale, escrocherie în proporții deosebit de mari și spălarea banilor. Procurorii au cerut o pedeapsă de 25 de ani de detenție.
„Prin cumul parțial al pedepselor aplicate completul îi stabilește lui Plahotniuc Vladimir Gheorghe pedeapsa definitivă sub formă de închisoare pe un termen de 19 ani, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip închis.”
Vlad Plahotniuc a fost reținut pe 22 iulie, la Atena, în timp ce încerca să plece spre Dubai, alături de Constantin Țuțu. Pe 25 septembrie, după șase ani de fugă de justiția din Republica Moldova, fostul lider PD a fost adus în țară.
Acesta este cercetat în cinci dosare însă, deocamdată, doar în frauda bancară a fost prinunțată sentința.Totodată, pe numele lui Plahotniuc sunt deschise dosare și în România și Grecia, fiind acuzat de falsificarea actelor de identitate.

